Explozie devastatoare în Puente de Vallecas, Madrid. Cel puțin 25 de persoane au fost rănite, dintre care trei în stare gravă, în urma unei explozii produse sâmbătă după-amiază, 13 septembrie, într-un local din Puente de Vallecas, Madrid.
Potrivit autorităților locale, deflagrația s-a petrecut în jurul orei 15:00, pe strada Manuel Maroto, afectând atât barul Mis Tesoros, cât și clădirea de locuințe de deasupra.
„Noi intervenim cu 18 echipaje de la Bomberos Mad și sprijin aerian cu drone”, a declarat primarul Madridului, José Luis Martínez-Almeida, pe rețeaua socială X.
La fața locului au acționat 13 echipaje ale Protecției Civile și 17 echipaje de pompieri, care au început operațiunile de degajare a molozului.
Primele informații sugerează că explozia ar putea fi cauzată de o acumulare de gaz. Poliția a blocat complet strada Manuel Maroto pentru a permite intervențiile de urgență și a redirecționat traficul din zonă.
Conform declarațiilor poliției, bilanțul inițial a fost de 14 răniți, dar numărul acestora a crescut pe măsură ce echipele de intervenție au descoperit mai multe victime.
Printre acestea, doi răniți sunt în stare potențial gravă. Pompierii, din cauza instabilității clădirii, au fost nevoiți să îndepărteze manual dărâmăturile, iar evacuarea clădirii reședințiale afectate a fost realizată rapid.
Vecinii din zonă au declarat că imobilul este locuit de 11 familii, iar zona în care s-a produs explozia era un spațiu de la parter, considerat locuit. „Am auzit o bubuitură puternică, apoi am ieșit afară și am văzut haosul”, a declarat un martor, adăugând că mulți au fost traumatizați de incident.
Poliția și autoritățile locale continuă să investigheze cauza exactă a exploziei. De asemenea, se fac evaluări pentru a determina gradul de afectare a structurii clădirii de locuințe de deasupra barului. Incidentul a stârnit îngrijorare în rândul comunității și a ridicat întrebări privind siguranța clădirilor din zonă.