WORLD

Explozie la o hidrocentrală din Italia. Cel puțin trei morți printre care și un român. MAE confirmă | UPDATE

Explozie la o hidrocentrală din Italia. Cel puțin trei morți printre care și un român. MAE confirmă | UPDATE
sursa foto: RomâniaTV

Explozie la o hidrocentrală din Italia. Cel puțin trei persoane au fost ucise și patru sunt date dispărute în urma unui incendiu și a unei explozii în subteran la o centrală hidroelectrică din nordul Italiei. Un cetățean român de 45 de ani se numără printre victime.

UPDATE: MAE confirmă informațiile din presa italiană

Autorităţile italiene au confirmat decesul unui cetăţean român în urma exploziei produse marţi la hidrocentrala Bargi din Camugnano, soldată cu decesul a patru persoane, rănirea gravă a altor trei, precum şi cu dispariţia a şase persoane, a anunţat miercuri Ministerul român de Externe. Potrivit presei italiene, românul avea 45 de ani şi era rezident în Settimo Torinese.

MAE precizează că, până la acest moment, la nivelul Consulatului General al României la Bologna nu au fost primite solicitări de asistenţă consulară în legătură cu acest incident.

Reprezentanţii Consulatului General al României la Bologna continuă dialogul cu autorităţile locale, fiind pregătiţi să acorde asistenţă consulară, conform competenţelor, inclusiv în vederea eliberării certificatului de deces şi a repatrierii trupului neînsufleţit, în funcţie de solicitări, cu respectarea procedurilor legale din Republica Italiană, precizează Ministerul român de Externe răspunzând unei solicitări News.ro.

MAE aminteşte că cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Consulatului General al României la Bologna: +39 051 5872120; +39 051 5872209, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie telefonul de urgenţă al consulatului: +39 3248035171.

În explozie și-a pierdut viața și un cetățean român

Grupul italian de utilități Enel a confirmat că un incendiu a izbucnit la unul dintre transformatoarele sale de la centrala hidroelectrică din Bargi, în apropiere de Bologna.
Pompierii au declarat anterior că o explozie a avut loc luni în jurul orei 15.00 (1300 GMT) la un baraj de pe lacul Suviana, unul dintre cele trei lacuri artificiale care alimentează centrala electrică, potrivit Reuters.

Marco Masinara, primarul orașului Camugnano, aflat în apropiere, a declarat că au fost găsite trei cadavre și patru persoane sunt date dispărute, în timp ce trei au fost „grav rănite” și au fost transportate la spital.

El a adăugat că, potrivit indicațiilor inițiale, incidentul a fost probabil cauzat de un defect la o turbină. Aceasta a explodat, provocând un incendiu și apoi prăbușirea unei plăci de pardoseală.

Explozia și prăbușirea care a urmat au înghițit cel puțin 12 muncitori, care lucrau la ajustări la centrala electrică. Trei dintre ei au murit pe loc, iar corpurile lor au fost găsite.

Cele trei persoane decedate în urma exploziei au fost identicate. Este vorba de un bărbat de 45 de ani, născut în România (Pavel Petronel Tănase), și de doi italieni, de 73 și 36 de ani.

Explozie la o hidrocentrală din Italia

Enel nu a făcut niciun comentariu cu privire la cauză. Compania a declarat că bazinul barajului nu a fost avariat și că centrala era deconectată în momentul incidentului, astfel că nu a existat niciun impact asupra furnizării de energie electrică.

Decesele sunt de natură să alimenteze îngrijorările exprimate de sindicate cu privire la siguranța la locul de muncă în Italia. Două dintre cele mai mari sindicate din țară urmau deja să organizeze joi o grevă de patru ore la nivel național pentru a protesta față de această problemă.

În februarie, într-un accident de mare amploare, cinci muncitori au fost uciși și trei grav răniți în timp ce construiau un supermarket în orașul Florența.

Enel a precizat că a evacuat lucrătorii de pe situl Bargi și că se coordonează cu salvatorii de la pompieri.

Masinara a declarat că flăcările au izbucnit sub nivelul solului, adăugând că „centrala se află în întregime sub nivelul lacului, la o adâncime de aproximativ 30 de metri”.

El a declarat pentru agenția de presă italiană Ansa că primele informații sugerează că se lucra la o turbină în momentul accidentului.

„Mi s-a spus că pompierii încearcă să aibă acces, dar întâmpină dificultăți”, a adăugat Masinara.

Mihnea Tălău. Redactor la MediaFlux. Dedicat presei încă din 1998. Am o diplomă în Drept, un „mic” masterat și o scoală de jurnalism. Am avut norocul și onoarea de a face parte, în decursul ... vezi toate articolele