Dorian Popa a fost prins drogat la volan, susțin surse din interiorul poliției române, citate de Pro TV.
Au trecut mai bine de 24 de ore de la aflarea acestei vești, iar valurile de reacții nu au încetat să apară, mai cu seamă că gestul a fost unul absolut neașteptat în ceea ce-l privește pe influencer.
De-a dreptul fabulos este mesajul transmis de Europol care, uimit de numărul de reacții primite, a vrut să facă o serie de precizări pe marginea subiectului.
„Pentru că informația referitoare la Dorian Popa, Lambo-ul și chiloții se rostogolește rapid în presă în formatul copy/paste, cred ca e important să facem următoarele precizări:
1. Dorian Popa nu a fost oprit de colegii noștri de la Serviciul Rutier Ilfov pentru că acesta conducea îmbrăcat doar în chiloți;
2. Reținerea permisului de conducere nu a fost operată de polițiștii rutieri pentru că Dorian Popa conducea un Lamborghini in chiloți, deși, fie vorba între noi, oricât de excentric ai fi, o astfel de mașină impune un anumit standard;
3. Dosarul penal nu a fost deschis pentru că Dorian Popa conducea doar în chiloți, ci a fost deschis în urma rezultatului testării preliminare cu aparatul drug test, care confirmă prezența canabioidelor.
P.S. Având în vedete ultimele cazuri de corupție documentate la nivelul unor structuri teritoriale de medicină legală, ne punem speranța ca rezultatul probelor biologice să nu fie afectate de cursul euro.
P.S.S. Sperăm că pe perioada suspendării dreptului de a conduce pe drumurile publice pentru Dorian Popa să nu cumva să ne întâlnim cu Cheluțu la volan
P.S.S.S. Felicităm polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Ilfov care au demonstrat că aplicarea legii nu ține cont nici de marca autoturismului, nici de statului social și nici de brand-ul chiloților pe care îi poartă ocupantul”, se arată în comunicatul Europol.
În momentul în care a fost oprit de agenţii de la Rutieră, Dorian Popa era la volanul unui automobil de lux. Îmbrăcat doar în lengerie intimă şi în halat, le-a spus poliţiştilor că vine de la o petrecere, unde nu a fumat, ci doar a inhalat fum de la alţii. Toxicologii nu exclud varianta şi spun că poate fi dovedită după efectuarea testelor de sânge.
„Ar trebui să se facă o analiză cantitativă şi atunci în funcţie de valorile acelea se poate face diferenţierea între consumul activ şi consumul pasiv.”, a declarat Marius Chipurici, toxicolog, citat de Observator News.