SPORT

Farul, FCSB şi Sepsi au aflat cu cine joacă în play-off-ul Conference League

Farul FCSB şi Sepsi au aflat cu cine joacă în play-off-ul Conference League
SURSĂ FOTO: HOTNEWS.RO

Farul, FCSB şi Sepsi și-au aflat adversarele din play-off-ul Conference League, astăzi, după tragerea la sorți care a avut loc la Nyon.

Dacă trec de turul al treilea preliminar, echipele din România vor avea o lună august plină, conform informațiilor publicate de știripesurse.ro.

Farul, FCSB şi Sepsi au aflat cu cine joacă în play-off-ul Conference League

AFLĂ MAI MULTE DESPRE: Gigi Becali a anunțat suma cu care vrea să vândă FCSB. Omul de afaceri spune că s-a săturat să mai investească

Farul Constanţa, FCSB şi Sepsi OSK Sfântu Gheorghe şi-au aflat potenţialele adversare din play-off-ul Europa Conference League la fotbal, în cazul în care vor trece de turul al treilea preliminar, potrivit tragerii la sorţi efectuate, luni, la Nyon.

Dacă trece de Flora Tallinn, campioana Estoniei, Farul Constanța va juca în play-off contra învinsei dintre Qarabag FK (Azerbaidjan) şi HJK Helsinki (Finlanda), duel care are loc în turul al treilea preliminar al Europa League. Farul ar juca prima manşă pe teren propriu, pe 24 august, iar manşa secundă este programată pe 31 august.

VĂ RECOMANDĂM ȘI: Gigi Becali, un milionar cu… crucea-n frunte. Drumuri providențiale făcute de finanțatorul FCSB | IMAGINI PAPARAZZI

Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, care joacă în turul al treilea preliminar al UECL cu FC Aktobe (Kazahstan), în cazul unei calificări va înfrunta câştigătoarea dintre FK Bodoe/Glimt (Norvegia) şi FC Piunik Erevan (Armenia). Primul meci s-ar juca la Sepsi, acasă, pe stadionul din Sfântul Gheorghe.

FCSB are un adversar puternic în turul al treilea preliminar, pe vicecampioana Danemarcei, FC Nordsjaelland. În cazul în care va face un rezultat pozitiv, în play-off va juca împotriva azerilor de la Sabah sau Partizan Belgrad. FCSB ar juca prima partida la Bucureşti.

Ileana Voicu Ghinea este absolventă a Facultății de Jurnalism, din cadrul Univerității Media. A debutat în presă în anul 2004, în echipa Revistei Apropo, a lucrat și pentru Revista Pro TV Magazin, ... vezi toate articolele