Federaţia Solidaritatea Sanitară critică, luni, noul proiect al Legii salarizării, precizând că măsurile propuse vor duce şi mai mult la împuţinarea profesioniştilor din sistem. ”Cine va mai rămâne să îngrijească pacienţii?”, se întreabă sindicaliştii.
„În timp ce o ţară întreagă sărbătoreşte, profesioniştii din sănătate sunt la datorie. Pentru că pacienţii au nevoie de îngrijire adecvată tot timpul, 24 de ore din 24, 7 zile din 7, nu doar de luni până vineri, într-un interval confortabil”, au transmis, luni, în a doua zi de Rusalii, sindicaliştii din Solidaritatea Sanitară.
Aceştia afirmă că realitatea din spatele uşilor închise arată că sunt tot mai puşini salariaţi în sistem, dar volumul de muncă creşte alarmant.
„Măsurile propuse de Guvern riscă să alunge şi mai mulţi profesionişti din sistem. Cine va mai rămâne să îngrijească pacienţii? Sacrificiul nopţilor, weekendurilor şi al sărbătorilor legale petrecute departe de familii este ignorat şi NU este plătit corespunzător! Nu cerem imposibilul! Cerem NORMALITATE”, au transmis sindicaliştii.
Aceştia susţin că-şi doresc doar să fie respectaţi, înţeleşi şi lăsaţi să facă treaba bine: „Drepturile noastre nu sunt un moft, ci garanţia unui sistem medical funcţional şi sigur pentru toată lumea”.
Proiectul noii legi a salarizării, recent supus dezbaterii publice, a generat critici din partea mai multor categorii sociale.