NEWS

Femeile, pensii de patru ori mai mici decât bărbații. Avertismentul fostei șefe a Casei de pensii

Femeile pensii de patru ori mai mici decât bărbații. Avertismentul fostei șefe a Casei de pensii
sursa foto: România Tv

Femeile, pensii de patru ori mai mici decât bărbații. Fosta șefă a Casei de Pensii, Doina Pârcălabu, a spus că vor fi creșteri în medie de 10-11% la femei și 30% la bărbați. Astfel, a concluzionat ea, pentru femei creșterile sunt de 4 ori mai mici decât media anunțată oficial.

Femeile vor avea o creșterea maximă de 11%, pentru că la ele stagiul complet de cotizare a fost de 25 de ani a explicat aceasta, citată de Newsweek.

”S-a plecat de la 25 de ani şi s-a ajuns acum la 32 de ani şi patru luni, deci nu s-a atins stagiul de cotizare complet ca în cazul bărbaţilor”, a explicat fosta șefă a Casei de Pensii.

Femeile, pensii de patru ori mai mici decât bărbații. Dovezi care pun la îndoială creșterile de 40%

„Vedem că unele pensii vor crește și cu un procent de 30%, altele cu alte procente, și unele nu ar trebui să crească, pornind de la numărul total de puncte.

Conform principiului că niciun venit nu trebuie să fie diminuat, atunci acele pensii vor rămâne la cuantumul actual”, a spus Doina Pârcălabu.

Doina Pârcălabu a dat exemplu pe cei născuţi între ianuarie – martie 1944 şi pensionaţi între ianuarie şi martie 2007. Ei pot ajunge la 24% creştere. Nu există în exemplele prezentate oficial creșteri de 40% la pensie.

Doina Pârcălabu a dat exemple de creșteri ale peniilor menționând pe lângă procentul de creștere, anii în care s-au născut pensionarii și când au ieșit la pensie. Categorii de pensionari, nu cazuri punctuale.

„Calculele sunt corecte, plecând de la faptul că nu discutăm de alte venituri care să facă parte din baza de calcul. Sunt ajustările făcute pe formula de calcul plecând de la numărul total de puncte.

Argumentele prezentate de fosta șefă a Casei de Pensii

Atunci, vedem că unele pensii vor creşte şi cu 30%, altele nu ar trebui să crească, aritmetic vorbind.

În plus, bărbaților le crește pensia mai mult pe această lege, pentru că ei au avut, prin această formulă de determinare a punctajului mediu de calcul, stagiul complet de cotizare care a plecat de la 30 de ani. Având în vedere că se va lua în calcul un stagiu complet de cotizare de 25 de ani, diferenţa de 20% reprezintă procentul de majorare de 30% faţă de 25%.

Motivul este acela că am avut determinarea pensiilor prin împărțirea numărului total de puncte la acel stagiu complet de cotizare, care n-a fost constant; el a fost în continuă creștere.

La bărbați, acest stagiu de cotizare a ajuns de la 30 la 35 de ani într-un interval de 15 ani, iar la femei este în continuare pe o curbă de creștere și, atunci, nu vor avea toți același procent de majorare”, potrivit Doinei Pârcălabu.

malina@mediaflux.ro Absolventă de Drept, dar atrasă iremediabil de jurnalism. Un drum lung, greu, dar întotdeauna frumos, fie că a fost vorba de jurnalism ... vezi toate articolele