În această seară, vom afla câștigătoarea din Cupa României, sezonul 2025-2026. A început înfruntarea celor două universități Universitatea Cluj – Universitatea Craiova, cele mai în formă echipe din fotbalul românesc.
Ultimul act al competiției se joacă pe stadionul celor de la Hermannstadt, din Sibiu, în fața unor tribune arhipline.
”U” Cluj: Gertmonas – Mikanovic, Cristea, Coubiș, Chipciu – Drammeh, Bic, Nistor – Macalou, Lukic, El Sawy
Rezerve: Lefter, Codrea, Trică, Capradossi, Silva, Mendy, Stanojev, Postolachi, Simion
Universitatea Craiova: Popescu – Romanchuk, Stevanovic, Screciu – Mora, Băluță, Cicâldău, Bancu – Băsceanu, Etim, Baiaram
Rezerve: Goncalves, Ștefan, Crețu, Anzor, Al-Hamlawi, Rădulescu, Mogoș, Teles, Matei
Pentru marea finală, Comisia Centrală a Arbitrilor l-a delegat la centru pe Marian Barbu (37 de ani), aflat în fața primei sale finale de Cupa României din carieră. Arbitrul din Făgăraș este ajutat de asistenții Mihai Marica și Marius Badea, în timp ce al patrulea oficial a fost desemnat Ionuț Coza.
În camera VAR sunt Iulian Dima (arbitru VAR) și Cristina Trandafir (arbitru AVAR). Brigada este completată de rezerva de asistent Alexandru Vodă, iar prestația oficialilor va fi monitorizată de observatorul Adrian Comănescu.
Cristiano Bergodi vrea să le fure oltenilor ambele trofee, iar într-un interviu pentru jurnalistul Digi Sport Bogdan Pop, prezent la Sibiu, unde se va disputa finala Cupei, antrenorul ardelenilor a prefațat meciul.
Pentru ”U” Cluj ar fi al doilea trofeu al Cupei României din istorie, după cel din sezonul 1964/1965.
”E un moment frumos, avem emoții toți, e un trofeu, un meci care pe care. Mă voi bucura dacă vom fi câștigători. E o oportunitate cu aceste două finale, pentru Cupa și pentru campionat. Le vrem pe amândouă. Nu am odihnit jucătorii.
Am un grup buni de jucători, care au dat randament. Avem emoții, va fi un meci foarte greu, dar sper că vom câștiga. O finală se câștigă, nu se joacă.
Ar fi o satisfacție foarte mare, ambele echipe au șanse să câștige și eventul. Mă gândesc doar la meciul de mâine, va fi important pentru club. Deja ne-am asigurat poziția pentru Conference League, dar m-aș bucura să joc în Europa League. Nu mi s-a întâmplat niciodată în cariera mea.
Trebuie să avem o echipă pregătită din punct de vedere fizic, am jucat împotriva lor în acest an. Avem și un ascedent pozitiv asupra lor. Va fi o altă istorie, trebuie să ne controlăm emoțiile. Am pregătit ceva, dar vom vedea pe teren. E important ca echipă să joace la un nivel bun, e normal să se adune oboseală pentru că suntem la final de sezon.
Sunt aici pe teren, din păcate, mi-ar fi plăcit să văd și Inter – Lazio, prefer să stau aici, pe acest teren la Sibiu, unde terenul e impecabil. Stadionul va fi arhiplin.”, a spus Cristiano Bergodi.
Filipe Coelho (45 de ani), antrenorul oltenilor, a prefațat marea finală cu ”U” Cluj. Întrebat dacă cele două echipe sunt cele mai puternice din fotbalul românesc, portughezul a spus că mai există echipe care ar fi meritat să fie în finală.
”În primul rând, trebuie să vă spun că e o plăcere să fiu aici. Cred că merităm să fim aici. Drumul până în acest punct a fost extrem de dificil. Am jucat împotriva unor adversare extrem de puternice.
Acum vrem să mai face și acest ultim pas pentru a câștiga acest trofeu minunat.
(n.r. – Sunt Craiova și U Cluj cele mai bune echipe din fotbalul românesc?) Dacă vă uitați pe clasament, e clar că vorbim de cele două echipe care se află în vârful ierarhiei SuperLigii. Dar asta nu înseamnă că celelalte echipe care nu au ajuns aici nu ar fi meritat să fie în această finală, mai ales că fotbalul românesc are formații bune și antrenori foarte buni.
Înseamnă că am făcut bine ce am făcut până în acest moment, în special jucătorii. Ar fi fost imposibil să ne aflăm în această situație, să luptăm pentru acest trofeu dacă nu ar fi fost munca din cele 10 luni dinainte.
Este meritul jucătorilor în special, al suporterilor care ne-au ajutat în toate momentele dificile și acum ne aflăm în această situație de a fi la un singur pas de a obține trofeul.
Acest trofeu poate să aducă multe bucurii pentru oraș, pentru suporteri, dar nu putem să uităm și cealaltă parte și faptul că și adversarii își doresc același lucru ca și noi”, a declarat Filipe Coelho.