Ministerul Dezvoltării a anunțat joi, 12 septembrie, că va acorda o finanțare de 7,56 miliarde de lei pentru proiectele de dezvoltare locală.
Dintre care, 2,5 miliarde reprezintă plata facturilor restante pentru investițiile în infrastructură, prin PNDL „Anghel Saligny”, PNRR și proiectelor CNI (Compania Națională de Investiții).
„7,56 miliarde lei merg către dezvoltarea locală! Din această sumă, 2,5 miliarde de lei sunt destinate achitării facturilor restante pentru investiţiile în infrastructură, prin PNDL, PNI ”Anghel Saligny”, PNRR şi proiectele Companiei Naţionale de Investiţii (CNI)”, precizează PNL într-o postare.
Liberalii au transmis că aproximativ 5 miliarde de lei vor fi distribuite pentru finalizarea contractelor de achiziții publice și actelor adiționale. „Această măsură va contribui inclusiv la semnarea unor contracte pentru obiective majore de investiţii, precum stadioanele Gheorghe Hagi din Constanţa, Nicolae Dobrin din Piteşti sau patinoarul artificial de la Sfântu Gheorghe”, arată Adrian Ioan Veştea, ministrul Dezvoltării.
Totodată, ministrul a explicat în cadrul ultimei ședințe de Guvern ce se va întâmpla cu Stadionul Dinamo București. Potrivit oficialului de la Dezvoltare, arena din Ștefan cel Mare se află într-o procedură de achiziție, care prevede printre altele demolarea stadionului. Adrian Veștea a subliniat că lucrările de demolare revin Ministerul Afacerilor de Interne.
„În prezent se află într-o procedură de achiziţie. Procedurile de achiziţie prevăd inclusiv demolarea lucrărilor existente, care pică în sarcina Ministerului de Interne. Ulterior, şi partea de realizare a proiectului”, a declarat Veştea.
În altă ordine de idei, ministrul Dezvoltării a anunțat că își va depune demisia odată ce își va depune jurământul în funcția de Președinte al Consiliului Județean Brașov.
Demisia ministrului este așteptată în a doua jumătate a lunii în curs. Potrivit calendarului electoral, începând cu 27 septembrie documentele vor ajunge la judecători pentru a valida mandatele, indiferent dacă vorbim de primari, consilieri locali sau președinți de consilii județene, potrivit Mediafax.