NEWS

Florin Cîţu spune că reducerea accizei la carburanţi nu ar fi posibilă: Trebuie discutat cu Comisia Europeană

Florin Cîţu spune că reducerea accizei la carburanţi nu ar fi posibilă Trebuie discutat cu Comisia Europeană

Președintele PNL, Florin Cîţu, a anunțat, miercuri, că reducerea accizei la carburanţi nu ar fi posibilă, iar această măsură trebuie discutată întâi cu Comisia Europeană și apoi aplicată. Fostul premier spune că vrea să nu se mai anunțe măsuri înainte de a fi decise.

Florin Cîţu spune că reducerea accizei la carburanţi nu ar fi posibilă

Fostul premier Florin Cîţu a spus miercuri că nu ştie dacă există o decizie sau nu să se renunţe la ideea reducerii accizei la carburanţi. Liderul PNL a spus că, la şedinţa de marţi a coaliţiei a atras atenţia asupra faptului că măsura aceasta luată pe trei luni ar costa 3 miliarde şi că nu poate fi negociată reducerea acestui tip de acciză cu Comisia Europeană, la fel ca reducerea TVA.

„Cred că este datoria ministrului de Finanţe să vină să spună. El a propus-o. Eu am atras atenţia asupra unor lucruri şi în şedinţa de ieri. Am fost sceptic în privinţa unei măsurii luate pentru 3 luni de zile care costă 3 miliarde ar ajuta foarte mult. Vă daţi seama, dacă o luăm pentru tot anul, costă 9 miliarde. Deci este impact mare. În acelaşi timp am spus foarte clar că trebuie discutat cu Comisia Europeană pentru că dacă eşti atent şi citeşti, vei vedea că nu este ca la TVA”, a explicat Florin Cîțu.

Nu se poate negocia cu Comisia Europeană

Liderul PNL spune că nu există nicio portiță de negociere în această privință.

„Nu există niciun fel de portiţă de negociere. Este o acciză la care, dacă reducerea este sub acciza minimă, infrigementul este declanşat automat şi bineînţeles diferenţa trebuie plătită de la buget. Deci pe lângă cele 3 miliarde pentru trei luni de zile, trebuie să dai şi de la buget restul. Acestea au fost avertismentele mele. Ministrul a spus că se va ocupa şi că nu e nicio problemă, va merge mai departe. De aceea am venit şi cu cealaltă precizare – dacă nu are impactul pe care ni-l anunţă şi pe care îl promite ar trebui să vină sau măcar cineva să răspundă.”, a mai afirmat Florin Cîţu, întrebat miercuri dacă mai poate fi luată măsura reducerii accizei la carburanţi.

Propunerea liderului PNL rămâne aceeași

El a adăugat că propunerea sa rămâne aceeaşi şi anume doar când sunt luate deciziile în coaliţie, ele să fie anunţate.

„Propunerea mea rămâne cea iniţială. Discutăm în coaliţie. Nu mai anunţăm măsuri înainte şi apoi, când avem o decizie, ieşim cu ea. Uitaţi ce se întâmplă acum. Nu ştiu dacă decizia este să se renunţe sau nu. Eu am fost de acord cu această măsură de reducere a accizelor, dar cu aceste clarificări. Unu – Comisia trebuie să ştie foarte bine. Doi – Dacă nu se reduce preţul, ce se întâmplă pentru că asta înseamnă că dăm de la bugetul de stat 3 miliarde pentru companii. Măsurile pe care le propuneam eu dădeau direct bani în buzunarele românilor. Aici sperăm cumva să le dăm întortocheat, să îi ajutăm. Deci e diferenţă la cer la pământ”, a mai afirmat Cîţu.

Adrian Câciu a anunţat că liderii coaliţiei au validat în şedinţa de marţi propunerea sa ca de scădere temporară cu 50% a accizei la combustibil, care ar reduce preţul la pompă imediat cu peste 1 leu.

toma@mediaflux.ro Toma Enescu are o pasiune pentru presă, literatură și politică. Îi place să fie informat și este mereu la curent cu ce se întâmplă în ... vezi toate articolele