O misiune a Fondului Monetar Internațional (FMI) va efectua o vizită la București, în perioada 3-7 februarie, a anunțat Geoff Gottlieb, reprezentant regional al FMI pentru Europa Centrală, de Est și de Sud-Est, într-un comunicat remis, joi.
„Echipa FMI se va întâlni cu reprezentanți ai noului Guvern român și ai Băncii Naționale a României pentru a analiza recentele evoluții financiare și economice și a actualiza perspectivele macroeconomice. Misiunea va fi condusă de Joong Shik Kang, care l-a înlocuit pe Jan Kees Martijn ca șef al misiunii FMI în România. Martijn a obținut un nou post, în linie cu politicile interne ale FMI”, potrivit comunicatului.
Joong Shik Kang, de naționalitate sud-coreeană, este în prezent șeful misiunii FMI în România și Grecia. Anterior, el a fost șeful misiunii FMI în Hong Kong și adjunct al șefului misiunii FMI în China. Anterior, el a fost asistentul directorului Departamentului Asia și Pacific și șef al misiunii FMI în Insulele Marshall. El a studiat economia la Universitatea din Seul și are un doctorat în economie obținut la Universitatea Wisconsin-Madison.
În prezent, România nu are în derulare un acord de finanțare cu Fondul Monetar Internațional, însă instituția financiară evaluează anual evoluția economiei românești, în baza consultărilor pe Articolul IV.
Consultările constituie un exercițiu de supraveghere care este obligatoriu pentru toate statele membre. Scopul consultărilor în baza Articolului IV este examinarea situației financiare și economice la nivel național și formularea unor recomandări generale referitoare la politicile monetare, politicile financiare și economice de urmat pentru asigurarea stabilității și a unei evoluții pozitive la nivelul economiei.
Proiectul bugetului de stat va fi aprobat de Guvern până la sfârșitul acestei luni, a reafirmat premierul Marcel Ciolacu, după ce a discutat în această dimineață cu ministrul finanțelor, Tánczos Barna, cu toți secretarii de stat ai instituției, precum și cu șeful ANAF.
Potrivit calendarului convenit, proiectul de lege va fi trimis ulterior Parlamentului, astfel încât acesta să îl poată dezbate și aproba în prima săptămână a sesiunii legislative care începe în februarie.
Proiectul de buget pentru acest an va avea o abordare prudentă, spunea premierul Marcel Ciolacu, precizând că se va menține în ținta de deficit de 7% stabilită cu Comisia Europeană, dar și cu o țintă de 7% din PIB pentru investiții. În ceea ce privește veniturile, premierul a spus că anul trecut s-a înregistrat o creștere de 27%, dar în acest an se așteaptă să se ajungă chiar la 30,1% din PIB.
Nu sunt uitate, a mai spus acesta, nici veniturile pensionarilor.
„Am stabilit că vom veni la pensiile mici și medii cu o suplimentare și cu o majorare de tip one-off, până vom vedea execuția bugetară la prima rectificare, când se va analiza dacă se poate, astfel încât să nu afectăm investițiile prevăzute mai ales în PNRR”, a explicat Marcel Ciolacu.
Ministrul finanțelor, Tánczos Barna, crede că trebuie asigurat în primul rând un control riguros al cheltuielilor, astfel încât România să își poată respecta angajamentele luate față de partenerii europeni.
„Bugetul asigură o finanțare consistentă pentru educație și asigurăm plata salariilor la nivelul anului 2024. Pentru sănătate, asigurăm finanțarea Casei de Sănătate pentru a avea serviciile medicale asigurate tot anul și salariile plătite la nivelul asumat de Guvern. La apărare asigurăm minimul de 2% din PIB și asigurăm și investiții strategice în sectorul industriei de apărare. Agricultura și economia nu sunt uitate”, a completat ministrul de Finanțe.
Principalii indicatori ai bugetului pe 2025 conveniți la întâlnirea de miercuri, vor fi prezentați de ministrul finanțelor în ședința de mâine a Guvernului.