În urmă cu doar câteva ore, în Capitală s-au auzit mai multe focuri de armă care au tulburat liniștea publică și au provocat panică. La puțin timp după aceea, un bucureștean a sunat la numărul de urgenţă 112 și a reclamat faptul că un vecin a încercat să-i împuște pisica.
Stăpânul felinei le-a spus polițiștilor de la Secția 20 din Capitală că vecinul i-a rănit pisica după ce a tras în direcția ei mai multe focuri de armă. Bărbatul de 64 de ani a fost condus la secția de poliție, iar arma i-a fost confiscată, anunță Observatornews.ro.
În urma cercetărilor preliminare s-a stabilit că, în timp ce bărbatul se afla în curtea imobilului ar fi observat o pisică pe masă, motiv pentru care a folosit o armă, trăgând spre animal.
Cazul a fost preluat de către Serviciul pentru Protecția Animalelor, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de rănirea cu intenție a animalelor, uzul de armă fără drept și nerespectarea regimului armelor și munițiilor.
Manifestările violente pot fi constatate de organele de poliție prin apel la 112, sau printr-o plângere la Parchetul de pe lângă Judecătoria locului săvârșirii faptei. Orice încălcare a prezentei legi este calificată ca infracțiune, cel mai adecvat mijloc probatoriu fiind astfel cel al declarațiilor martorilor. Plângerea penală trebuie să cuprindă și probele, respectiv fotografii, înregistrări video sau să fie indicați martori care să ateste faptele persoanelor, respectiv starea animalului rănit.
Trecând într-un registru local, aflăm dintr-un comunicat de presă al Poliției Locale Timișoara că în urma sesizărilor cetățenilor s-au intensificat verificările prevăzute în HCL 371/2007 modificată, cu privire la plimbarea câinilor pe domeniul public fără lesă sau botniță, dar și referitoare la plimbarea câinilor fără a curăța dejecțiile fiziologice ale acestora, fiind aplicate amenzi între 800 și 1.000 lei.