NEWS

Fonduri pentru analize gratuite la stat. Șeful Casei de Sănătate, sfaturi pentru pacienți

Fonduri pentru analize gratuite la stat. Șeful Casei de Sănătate sfaturi pentru pacienți
Analize medicale Sursă foto: Pixabay

Pacienții români care caută disperați lună de lună prin cabinetele medicale, trebuie să știe că au fonduri pentru analize gratuite la stat. Cel puțin așa dă asigurări șeful Casei de Sănătate, motivând că spitalele nu folosesc integral acești bani lunar.

Fonduri pentru analize gratuite la stat

Horațiu Moldovan, președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), a fost nevoit să răspundă criticilor venite din partea românilor care se confruntă cu lipsa banilor atunci când au nevoie de analize medicale.

Potrivit acestuia, spitalele publice nu folosesc integral fondurile primite pentru analize medicale, iar pacienții renunță crezând că locurile s-au epuizat.

„Pentru că, în acest moment, nu există o centralizare a acestor unități și a fondurilor care sunt disponibile pentru fiecare dintre aceste unități în timp real și se creează această disfuncționalitate majoră. Pacienții au dreptate, așa este.

Un lucru foarte interesant: nu știu dacă este cunoscut faptul că o parte importantă din spitalele publice din România nu își ating valoarea de contract pe care casele de asigurări de sănătate le oferă pentru investigații de laborator și paraclinice, pentru că nu există o centralizare a acestor fonduri, iar pacientul nu știe, probabil, că spitalul public are, în momentul de față, și sunt fonduri nealocate, sunt fonduri nefolosite pe care la sfârșit de lună sau la sfârșit de trimestru trebuie să le relocăm altor unități.”, a declarat Moldovan la Antena3.

Președintele CNAS a declarat că o soluție ar fi un sistem centralizat de programări și fonduri în timp real.

”Prin acest mecanism de sistem centralizat de programări vom fi în posibilitatea de a reloca fondurile care nu sunt folosite de anumite unități în timp real, adică la sfârșitul lunii relocăm pentru cei care au adresabilitate și lucrul acesta va fi public și vizibil de către toată lumea”, a mai explicat Horațiu Moldovan.

Platformă pentru programări în spitale

Președintele CNAS a mai adăugat că, în curând, pacienții vor beneficia de o platformă prin care vor putea face o programare la un spital de stat. Evident, acest lucru se va face greu, în timp și va fi nevoie de testări.

„Nu inventăm nimic. Practic vom pune la un loc toate aceste programe, sisteme individuale de programări pe care clinicile le au în momentul de față și ele vor comunica, practic, cu această platformă pe care noi o vom crea. E o platformă foarte simplă, nu este nimic complicat din punct de vedere tehnic.

Desigur, necesită câteva luni pentru elaborarea și testarea ei pentru că nu vrem să ne trezim într-o situație în care să o lansăm și să nu funcționeze.

Dacă o pacientă are nevoie să efectueze o mamografie poate să selecteze acest tip de investigații, selectează județul, selectează orașul și îi apare pe această listă toate unitățile atât publice, cât și private care sunt în relații contractuale cu CNAS și, mai mult decât atât, va putea să-și facă și programarea, iar această platformă va comunica cu platformele pe care astăzi le au unii furnizori publici sau privați, în acest sens.

Această platformă va deveni funcțională în câteva luni, vrem să o dăm în folosință în primul trimestru al anului următor, dar primele funcționalități  vrem să fie puse în practică la sfârșitul acestui an, în trimestrul patru, și în special pentru ceea ce arde cel mai tare, adică programările la laboratoarele de analize medicale și investigații paraclinice”, a mai declarat Horațiu Moldovan.

 

Elena Șerban nu s-ar vedea făcând altceva decât presă. După ce a studiat Mass Media și Publicitate la SNSPA, a mers direct către televiziune în 2003. A fost, pe rând, reporter, redactor, productor ... vezi toate articolele