NEWS

Fondurile pentru programul „Anghel Saligny” s-au epuizat. Plățile au fost oprite de Ministerul Dezvoltării

Fondurile pentru programul Anghel Saligny s-au epuizat. Plățile au fost oprite de Ministerul Dezvoltării
Programul „Anghel Saligny”

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a anunțat că a epuizat fondurile pentru programul ”Anghel Saligny”. Astfel, din data de 11 septembrie, ministerul suspendă plățile către beneficiari.

Programul „Anghel Saligny”, în pauză

Ministrul Cseke Attila informează beneficiarii Programului Național de Investiții ”Anghel Saligny” că fondurile bugetare alocate programului pentru anul în curs au fost epuizate.

În aceste condiții, depunerea solicitărilor de transfer prin platforma digitală investiții.mdlpa.ro este suspendată din data de 11 septembrie 2026, urmând să fie reluată dacă vor fi suplimentate creditele bugetare aferente programului.

Măsura nu se aplică beneficiarilor care se încadrează în prevederile OUG nr. 87/2025 pentru stabilirea unor măsuri bugetare privind implementarea programelor naţionale din domeniul lucrărilor publice și care au încărcat în platformă hotărârile consiliilor locale sau județene, prin care au aprobat plata din bugetele proprii a procentului de 20% din suma estimată. Pentru acești beneficiari, sumele necesare au fost rezervate.

Pentru proiectele aflate în execuție, autoritățile locale pot continua lucrările prin utilizarea fondurilor proprii sau a altor surse legal constituite ori pot decide sistarea acestora, astfel încât să evite acumularea de arierate. În cazul suplimentării bugetului programului în cursul acestui an, Ministerul Dezvoltării va informa beneficiarii și va relua transferurile.

Totodată, sumele aferente contribuției de la bugetul de stat care sunt achitate temporar din fondurile proprii ale beneficiarilor vor putea fi solicitate ulterior de la Ministerul Dezvoltării, pe perioada de valabilitate a contractelor de finanțare.

După cum este cunoscut, prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny” se finanțează investiții de infrastructură locală aflate în diferite stadii de implementare, iar continuitatea acestora depinde de asigurarea resurselor bugetare necesare.

Elena Șerban nu s-ar vedea făcând altceva decât presă. După ce a studiat Mass Media și Publicitate la SNSPA, a mers direct către televiziune în 2003. A fost, pe rând, reporter, redactor, productor ... vezi toate articolele