Ministerul Justiției condus de Alina Gorghiu anunță că, joi, 18 decembrie 2024, a primit informarea privind predarea lui Nati Meir, condamnat în România la 11 ani de închisoare cu executare și localizat recent, autorităților române pe teritoriul Greciei. Ministrul Justiției a făcut anunțul pe TikTok, postând un clip video cu titlul „Fost candidat la prezidențiale prins”.
Fostul deputat PRM şi candidat la preşedinţie Nati Meir, condamnat în România la 11 ani de închisoare cu executare pentru înșelarea mai multor persoane cărora le promitea sume de bani cu împrumut în schimbul unor garanții, va fi predat autorităților române de oficialii greci, după ce a fost prins în Rhodos (Grecia), conform Agerpres.
Sursa citată informează că Nati Meir a fugit din țară și a fost dat în urmărire internaţională, fiind emis pe numele acestuia un mandat european de arestare la data de 29 ianuarie 2019.
Instanța elenă a admis definitiv predarea lui Nati Meir și s-a solicitat întreprinderea demersurilor necesare în vederea preluării sale, până la data de 27 decembrie 2024.
Nati Meir a fost dat în urmărire internațională, fiind emis pe numele acestuia un mandat european de arestare la data de 29 ianuarie 2019. Acesta a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 11 ani de închisoare pentru săvârșirea a 7 infracțiuni de înșelăciune, trafic de influență și luare de mită.
Împotriva sa a fost emis un mandat de executare a pedepsei închisorii de către Judecătoria Brașov, în anul 2017, în temeiul sentinței penale nr. 1815/07.10.2016, pronunțată de Judecătoria Braşov, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 180/9.03.2017 a Curții de Apel Brașov. Prin sentința sus-menționată, s-a reținut că faptele se află în concurs cu cele pentru care a fost condamnat în 2010 de către Tribunalul București (sentința penală nr. 146/2010, definitivă prin decizia penală nr. 173/2014 a ÎCCJ), în 2012 de Tribunalul Galați (sentința penală nr. 117/2012, definitivă prin decizia penală nr. 717/2014 a ÎCCJ), în 2013 de Judecătoria Sectorului 1 București (sentința penală nr. 773/2013, definitivă prin decizia penală nr. 754/2014 a CAB).
În urma localizării persoanei condamnate în Grecia (Rhodos), la data de 4 noiembrie 2024, autoritățile române au transmis către autoritățile elene mandatul european de arestare și hotărârile judecătorești pronunțate în cauză. De asemenea, Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP) a furnizat informații privind condițiile de detenție de care ar beneficia în cazul predării sale în România. Instanța competentă din Grecia a fost Curtea Dodecaneză de Apel.
Anul acesta, până la data de 9 decembrie, au fost aduși în țară 763 de fugari, din 27 de țări pentru a-și executa pedepsele în unitățile ANP. Dintre aceștia, 4 au fost aduși din Grecia.
Diminuarea fenomenului fugarilor reprezintă o prioritate pentru Ministerul Justiției. Reamintim că, la data de 3 iunie 2024, Președintele României a promulgat Legea pentru completarea art. 16 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală. Proiectul de lege a fost inițiat de Ministerul Justiției și prevede ca fugarii să-și achite cheltuielile de aducere în țară.
Nati Meir a intrat în politică în 2003 când a devenit consilier pentru probleme de politică externă al fostului preşedinte PRM Corneliu Vadim Tudor. Un an mai târziu a intrat în Camera Deputaţilor pe listele PRM. În 2005, Nati Meir a fost exclus însă din partid în urma unui scandal legat de apariţia unui articol referitor la deportarea evreilor din România, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
În declaraţia sa în faţa instanţei, Meir a explicat: „Am fost un agent Mossad trimis în România, unde am locuit timp de 20 de ani, din 1996 până în 2016. Am fost ales în Parlamentul României în 2004, dar la scurt timp după ce au devenit aparente relaţiile mele cu Mossadul, a început o campanie neîncetată de discreditare a mea cu acuzaţii penale false, punând efectiv capăt carierei mele politice”.