NEWS

Fragment de dronă găsit sâmbătă dimineața la Agigea de niște pescari | Foto

Dronă la Agigea sursă foto: Antena 3 CNN, imagini amator

Un fragment de dronă a fost descoperit, sâmbătă dimineaţă, în zona Agigea, iar autorităţile au fost anunţate şi urmează să facă verificări în acest caz.

Martorii au observat, sâmbătă, un fragment de dronă în localitatea Agigea. Ei au anunţat autorităţile, iar specialiştii urmează să verifice fragmentul şi să stabilească provenienţa acestuia.

Descoperirea a fost făcută de pescari, care au sesizat autoritățile, potrivit Antena 3 CNN.

Obiectul seamănă cu o aripă de dronă

Imaginile surprinse în zona în care au fost găsite resturile arată o piesă de formă rectangulară și de culoare deschisă. Aspectul acesteia indică posibilitatea ca obiectul să fie o aripă provenită de la o dronă aeriană. Din primele observații, fragmentul descoperit la Agigea nu pare să aibă atașată o încărcătură explozivă.

Incidentul, după o nouă alertă în Tulcea

Descoperirea de la Agigea are loc la numai câteva ore după ce locuitorii din județul Tulcea au primit un mesaj RO-Alert, în urma detectării unei drone în apropierea frontierei dintre România și Ucraina.

În acel caz, două aeronave F-18 aparținând Forțelor Aeriene și Spațiale Spaniole au fost ridicate de la Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu pentru o misiune de interceptare.

Drona detectată în apropierea graniței nu a pătruns, în cele din urmă, în spațiul aerian al României.

În ultimele luni, mai multe fragmente de dronă aduse de valuri la ţărm au fost descoperite în mai multe staţiuni de pe litoralul românesc.

În cele mai multe cazuri, acestea nu au reprezentat un pericol, dar la sfârşitul lunii august pe plaja din Olimp a ajuns un astfel de fragment care avea încărcătură explozivă. Plaja a fost evacuată atunci, iar fragmentul  a fost detonat la malul mării, în condiţii de siguranţă.

claudiu.popa@mediaflux.ro - Claudiu Popa este jurnalist, fotograf și țăran în timpul liber. Cochetează cu presa încă din liceu, când a scris la ziarele Informația Prahovei sau Actualitatea Prahoveană. ... vezi toate articolele