BUSINESS

Franciza Floria se extinde în Brașov. Locația din AFI Mall este în curs de amenajare, iar Floria caută partener local

Franciza Floria se extinde în Brașov. Locația din AFI Mall este în curs de amenajare iar Floria caută partener local
sursa foto: Floria

Floria, unul dintre cele mai cunoscute branduri de florării din România, își continuă extinderea prin francize și anunță deschiderea unei noi locații în AFI Brașov, un centru comercial cu trafic ridicat și vizibilitate excelentă.

Franciza Floria se extinde în Brașov

Spațiul este deja rezervat și în curs de amenajare, conform standardelor premium ale brandului: sistem complet de răcire în zona de expunere, design modern, finisaje de calitate și expunere optimă în mall.

Franciza Floria se extinde în Brașov
sursa foto: Floria

Pentru această nouă locație, Floria caută un partener local care să preia și să administreze franciza, beneficiind de toate avantajele unui business deja structurat și validat la nivel național.

Investiția este acoperită de Floria. Francizatul vine doar cu garanția.

Floria susține integral investiția necesară deschiderii: amenajare, echipamente, branding, stoc inițial și lansare.

Francizatul nu trebuie să investească capital propriu pentru aceste elemente, ci vine doar cu o garanție financiară și se ocupă de operarea zilnică a afacerii.

sursa foto: Floria

Potrivit estimărilor interne, un partener implicat poate obține un venit lunar începând cu 2.500 euro, începând cu primele luni de activitate.

O rețea de francize în creștere

Floria are o experiență de peste 10 ani în piața de floristică premium și a fost desemnată de cinci ori „Florăria Anului”. Brandul este furnizor oficial al Casei Regale și este activ în peste 140 de orașe prin livrări online și locații fizice.

Francizele Floria beneficiază de acces la platforma de comenzi Floria și suport complet de logistică, training, furnizori, campanii de marketing la nivel local și national și nu în ultimul rând, un parteneriat solid, nu doar un contract de franciză.

Cum poți deveni partener Floria în Brașov

Cei interesați pot solicita broșura de franciză pe e-mail sau telefonic. Sunt disponibile și imagini din locația aflată în amenajare, precum și exemple din alte florării Floria deja funcționale.

franciza@floria.ro; 0752 FLORIA (0752 356 742) sau *9595

Află mai multe pe site-ul oficial Floria.