NEWS

În Franța intră în vigoare vaccinarea obligatorie pentru personalul sanitar

În Franța intră în vigoare vaccinarea obligatorie pentru personalul sanitar

În Franța vaccinarea anti-COVID devine obligatorie pentru personalul sanitar. Regula se aplică începând de miercuri, 15 septembrie.

Cu toate că președintele Emmanuel Macron a emis un ultimatum în urmă cu două luni, zeci de mii de persoane sunt încă nevaccinate.

Personalul sanitar nevaccinat riscă să fie suspendat de la locul de muncă, fără a fi plătit. Aproximativ 2,7 milioane de persoane în total – trebuie să poată dovedi că au primit cel puțin o doză de vaccin.

Unul dintre cele mai mari sindicate din sectorul public din Franța a avertizat cu privire la o „catastrofă” dacă guvernul suspendă un număr mare de lucrători din domeniul sănătății.

Marți, câteva sute de persoane au participat la o demonstrație condusă de sindicat în fața ministerului sănătății din Paris.

Franța nu este prima țară care ia măsuri pentru a forța persoanele care lucrează cu cei vulnerabili să se vaccineze.

Președintele SUA, Joe Biden, a făcut săptămâna trecută vaccinurile obligatorii pentru milioane de angajați și contractori federali. Precum și pentru întreprinderile cu peste 100 de angajați.

În Europa, Italia a făcut vaccinul obligatoriu pentru personalul la sfârșitul lunii mai. Guvernul italia intenționează să extindă măsura la personalul căminelor de pensionare în octombrie. Iar Grecia a impus deja vaccinarea în cazul ambelor categorii de îngrijitori.

În ciuda apelurilor făcute de sindicatele franceze pentru a renunța la obligativitate, guvernul a promis că va transpune politica.