Frații Tate s-au întors în România. Andrew și Tristan Tate au revenit în noaptea de luni spre marți pentru a semna controlul judiciar. Cei doi au plecat din România după ce s-au ridicat restricțiile de circulație impuse pe numele lor. Ei au fost în SUA și acum în Dubai.
Andrew și Tristan Tate s-au prezentat, în jurul orei 10.30, la sediul Poliției Voluntari, județul Ilfov, unde au semnat controlul judiciar.
Când au fost întrebați dacă vor mai pleca din România au răspuns că nu, pentru că le place în țara noastră.
Andrew Tate a spus că nu crede că va mai merge la închisoare. El l-a întrebat pe fratele său, Tate, cu care a venit să semneze controlul judiciar dacă i-a fost dor de închisoare.
”Da, flotări, mâncare proastă, știi tu”, a spus Tristan Tate, potrivit Mediafax.
”Îmi place România. S-ar putea să rămân aici pentru o vreme. S-ar putea să conduc și să mă filmez conducând cu viteză. Vom vedea ce se va întâmpla”, a spus Andrew.
Când a fost întrebat, însă, unde vor merge frații Tate, Andrew a spus că „lumea e mare și largă”: ”Cine știe? Aș putea merge oriunde. Tu unde te-ai duce dacă ai fi în locul meu? Nu știu. Unde crezi că ar trebui să merg? Dă-mi o sugestie”, le-a spus Andrew Tate jurnaliștilor după ce a semnat controlul judiciar.
Andrew și Tristan Tate s-au întors în România în noaptea de luni spre marți pentru a semna controlul judiciar.
Ei au părăsit România la sfârşitul lunii februarie. Fraţii Tate sunt cercetaţi pentru că ar fi recrutat, începând cu anul 2015, 34 de femei pe care le-ar fi obligat să producă materiale pornografice distribuite contra cost pe diverse platforme de profil.