NEWS

Gabi Mureșan, fost campion cu CFR Cluj și primar al comunei Apold, mort la 44 de ani după ce s-a înecat într-un lac. Mesajele de la FRF, de CFR Cluj și PNL

Gabi Mureșan fost campion cu CFR Cluj și primar al comunei Apold mort la 44 de ani după ce s-a înecat într-un lac. Mesajele de la FRF de CFR Cluj și PNL
sursă foto: colaj foto

Gabi Mureşan, în vârstă de 44 de ani, fost campion cu CFR Cluj şi primar al comunei Apold din județul Mureș, a murit la doar 44 de ani, a anunţat Primăria din localitatea din judeţul Mureş. Din primele informații acesta se afla alături de familie și prieteni la un lac între localităţile Saeş şi Apold, iar după o sesiune de saună ar fi intrat în apă ca apoi să dispară subit în adâncuri. Pompierii au ajuns rapid la fața locului și l-au scos din apă, fiind transportat la spital, dar din nefericire nu s-a mai putut face nimic, arată Punctul.ro.

Primăria Apold, FRF, CFR Cluj și partidul PNL au transmis mesaje de condoleanțe după tragedie. Gabi Mureşan era primar din partea PNL al comunei Apold din judeţul Mureş, unde se afla la al doilea mandat. El era căsătorit şi avea doi copii.

”Dragi oameni ai comunităţii, Astăzi trăim cu toţii o mare durere, Primăria Comunei Apold îşi exprimă profunda tristeţe la vestea trecerii la cele veşnice a domnului Gabi Mureşan, primar şi slujitor devotat al comunităţii noastre. În aceste momente de grea încercare, transmitem sincere condoleanţe familiei îndurerate şi tuturor celor care l-au cunoscut şi preţuit.

Ne rugăm ca Bunul Dumnezeu să-i odihnească sufletul în pace, să-l aşeze în lumina şi iubirea Sa cea veşnică şi să dăruiască putere celor rămaşi în urmă. Comunitatea noastră îi va păstra vie amintirea şi îi va fi recunoscătoare pentru tot ceea ce a făcut pentru oameni şi pentru comuna Apold. Dumnezeu să-l odihnească în pace! Veşnică pomenire!”, a anunţat Primăria Apold.

Mureșan s-ar fi înecat într-un lac după ce i s-a făcut rău în apă

Potrivit punctul.ro, se pare că fostul mijlocaş s-ar fi înecat într-un lac situat între localităţile Saeş şi Apold. Primarul își petrecea timpul pe malul unui lac din localitatea Apold, alături de câțiva cunoscuți. Din primele date, după o sesiune de saună, acesta ar fi intrat în lacul cu apă rece, moment în care i s-ar fi făcut rău și a dispărut sub apă.

„Pompierii militari ai Detașamentului Sighișoara au intervenit pentru căutarea unei persoane posibil înecate în lacul aflat la ieșirea din localitatea Șaeș spre Apold. La fața locului au fost mobilizate o autospecială de intervenție, o autospecială de primă intervenție și comandă, o barcă pneumatică și un echipaj SMURD, iar ulterior a fost solicitat și sprijinul unui echipaj Salvamont Mureș”, arată salvatorii.

Găsit de abia spre miezul nopții

După mai multe ore de căutări, trupul bărbatului a fost găsit după miezul nopții. Victima a fost extrasă din apă, iar echipajele de intervenție au început imediat manevrele de resuscitare. Ulterior, aceasta a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgențe Târgu Mureș cu o ambulanță SMURD. Din păcate, în ciuda eforturilor depuse de salvatori și de personalul medical, Gabi Mureșan a fost declarat decedat.

Potrivit informațiilor preliminare, o cauză probabilă a tragediei ar fi fost un infarct, însă împrejurările exacte și cauza decesului urmează să fie stabilite oficial de autoritățile competente.

Gabi Mureşan a fost campion al României cu CFR Cluj de trei ori. El a mai jucat la Gaz Metan Mediaş, Gloria Bistriţa sau ASA Târgu Mureş.

FRF, mesaj de condoleanţe la moartea lui Gabi Mureşan: Avea 9 selecţii în echipa naţională

Federaţia Română de Fotbal a transmis un mesaj de condoleanţe după trecerea în nefiinţă a lui Gabriel Mureşan, la vârsta de 44 de ani, fost internaţional român şi dublu campion naţional cu CFR Cluj.

Născut pe 13 februarie 1982 la Sighişoara, Mureşan a evoluat în 9 meciuri pentru echipa naţională. La CFR Cluj, el a jucat timp de 6 sezoane, în perioada 2007-2013, timp în care a adunat 135 de meciuri, câştigând de trei ori Cupa României (2008, 2009 şi 2010) şi de două ori campionatul (2008 şi 2010). De asemenea, a mai evoluat la Gaz Metan Mediaş, Gloria Bistriţa, Tom Tomsk şi ASA Târgu Mureş.

„Federaţia Română de Fotbal transmite cele mai sincere condoleanţe familiei, prietenilor şi tuturor celor care l-au cunoscut pe Gabriel Mureşan. Dumnezeu să-l odihnească!”, notează frf.ro.

CFR Cluj, după decesul lui Gabi Mureşan: Ne vei lipsi, Gabi! Ne lipseşti deja

Clubul CFR 1907 Cluj îşi exprimă regretul şi profunda tristeţe pentru pierderea tragică a fostului mare jucător, Gabi Mureşan, care a murit la doar 44 de ani.

Gabi Mureşan a îmbrăcat tricoul alb-vişiniu timp de şase sezoane, contribuind la una dintre cele mai frumoase perioade din istoria clubului, reuşind să câştige 3 titluri de Campion, 3 Cupe şi 2 Supercupe ale României alături de CFR Cluj.

„Pe lângă aceste performanţe, a luptat pentru victorii care vor rămâne mereu în sufletul familiei CFRiste, împotriva unor adversari precum Manchester United, AS Roma şi Braga. După încheierea carierei de fotbalist, acesta a devenit primarul comunei Apold, funcţie pe care o ocupa din 2020, fiind un om foarte apreciat în comunitate.

Ne vei lipsi, Gabi! Ne lipseşti deja şi încă nu conştientizăm că nu mai eşti printre noi! Îţi mulţumim pentru tot ce ai făcut pentru clubul nostru şi pentru fiecare CFRist în parte! Dumnezeu să îl odihnească în pace! Sincere condoleanţe familiei îndurerate şi tuturor celor care l-au cunoscut şi iubit!”, se arată în mesajul clubului clujean.

PNL, mesaj la moartea lui Gabriel Mureşan: Lider dedicat trup şi suflet comunităţii sale natale

PNL deplânge decesul lui Gabriel Mureşan, fost campion cu CFR Cluj şi primar al comunei mureşene Apold, despre care afirmă că nu a fost doar un sportiv de performanţă iubit şi respectat, ci şi un lider dedicat trup şi suflet comunităţii sale natale şi ”un coleg de nădejde, un profesionist desăvârşit şi un om de o uriaşă valoare morală”.

”Cu profundă durere în suflet, comunitatea liberală din judeţul Mureş şi din întreaga ţară deplânge trecerea timpurie în nefiinţă a colegului nostru, Gabriel Mureşan, primarul comunei Apold, plecat dintre noi la doar 44 de ani. Gabriel nu a fost doar un sportiv de performanţă iubit şi respectat, ci şi un lider dedicat trup şi suflet comunităţii sale natale”, transmite PNL.

Potrivit PNL, din postura de primar liberal, a demonstrat aceeaşi ambiţie, corectitudine şi determinare care l-au consacrat în fotbal.

”Încrederea uriaşă pe care comunitatea din Apold i-a acordat-o, reasigurându-i mandatul cu un sprijin istoric de aproape 89% la ultimele alegeri, stă mărturie pentru respectul şi iubirea pe care oamenii i le purtau. A plecat un coleg de nădejde, un profesionist desăvârşit şi un om de o uriaşă valoare morală. Pierderea lui lasă un gol imens în echipa noastră şi în inimile tuturor celor care l-au cunoscut”, este mesajul PNL.

claudiu.popa@mediaflux.ro - Claudiu Popa este jurnalist, fotograf și țăran în timpul liber. Cochetează cu presa încă din liceu, când a scris la ziarele Informația Prahovei sau Actualitatea Prahoveană. ... vezi toate articolele