NEWS

Gabriela Firea nu acceptă propunerea PNL de creștere a vârstei de pensionare: Nu putem fi de acord cu asa ceva

Gabriela Firea nu acceptă propunerea PNL de creștere a vârstei de pensionare Nu putem fi de acord cu asa ceva
sursă: Facebook Gabriela Firea

Ministrul Familiei, Gabriela Firea a transmis, joi, într-o postare pe Facebook, că interzicerea cumulului pensiei cu salariul trebuie aplicată celor care abuzează de sistem, respectiv cei care se pensionează anticipat şi continuă să lucreze la stat, de multe ori cu o pensie specială. Fostul primar a explicat că PSD nu acceptă sub nicio formă creşterea vârstei de pensionare în România.

Gabriela Firea nu acceptă propunerea PNL de creștere a vârstei de pensionare

Gabriela Firea, ministrul Familiei, arată că ”PSD nu poate accepta o astfel de sancţiune aplicată celor care au contribuit la pensie şi vor să îşi continue activitatea”.

”Câteva rânduri despre creşterea vârstei de pensionare şi interzicerea cumulului pensiei cu salariul. O spun rāspicat : NU acceptăm sub nicio formă creşterea vârstei de pensionare, dar nu aceasta este problema aflată în dezbatere, de fapt. Proiectul de lege din Parlament nu se referă la obligaţia de a munci până la 70 de ani, ci la confiscarea pensiei celor care îşi doresc să mai muncească după împlinirea vârstei de pensionare. Ceea ce este grav! Nu putem fi de acord cu asa ceva!”, a scris Firea pe Facebook joi.

Cui ar trebui să îi fie interzis cumulul pensiei cu salariul

”În schimb, interzicerea cumulului pensiei cu salariul trebuie aplicată celor care abuzează de sistem, respectiv cei care se pensionează anticipat şi continuă să lucreze la stat, de multe ori cu o pensie specială”, mai spune Firea.

Cîțu, declarații extinse privind pensiile românilor

Liderul PNL Florin Cîţu afirma, miercuri, că va susţine o creştere a pensiilor, atâta timp cât există venituri, măsura va fi spriijinită de Ministerul Finanţelor, iar ţara noastră rămâne în parametrii negociaţi cu reprezentanţii Comisiei Europene privind menţinerea deficitului bugetar.

Referitor la proiectul privind posibilitatea pensionării la 70 de ani, liderul PNL a spus că vizează un sistem voluntar, nu unul obligatoriu.

„Este un proiect. Cred că nu s-a înţeles, era vorba de voluntar, dacă cineva vrea să mai lucreze şi în felul acesta să contribuie să aibă o pensie mai mare, pentru că se creează un sistem de motivare, deci dacă lucrezi, statul contribuie, te ajută la contribuţii şi atunci vei avea o pensie mai mare.

Era un sistem voluntar, nu un sistem obligatoriu. Nu este ceva la care ţinem foarte mult, dar ca să credem că nu este nevoie de aşa ceva, deşi ar ajuta bugetul şi vedem că în toată Europa s-a făcut. Este în PNRR, până la urmă trebuie să ne uităm, dar, repet, soluţiile trebuie să vină de la Guvern, nu de la politicieni, expertiza, informaţiile, toate sunt la Guvern”, spunea Florin Cîţu, liderul PNL, miercuri.

toma@mediaflux.ro Toma Enescu are o pasiune pentru presă, literatură și politică. Îi place să fie informat și este mereu la curent cu ce se întâmplă în ... vezi toate articolele