NEWS

George Simion, după discuțiile cu președintele Nicușor Dan: Am cerut mandat pentru formarea unei guvernări

George Simion după discuțiile cu președintele Nicușor Dan Am cerut mandat pentru formarea unei guvernări
Consultări la Cotroceni sursă foto: INQUAM PHOTOS, Octav Ganea

Președinte AUR George Simion a transmis, luni, după consultările de la Cotroceni cu preşedintele Nicuşor Dan, pentru nominalizarea premierului, că partidul pe care îl conduce a cerut mandat pentru formarea unei guvernări.

Simion cere mandat pentru formarea unei guvernări după discuțiile cu Nicușor Dan

Delegaţia AUR a fost formată din George Simion, Petrişor Peiu şi Dan Dungaciu.

”Astăzi am cerut mandat pentru formarea noii guvernări. Ne asumăm, aşadar, intrarea la guvernare şi scoaterea României din criză. Acestea sunt de fapt şi obiectivele pentru care am depus moţiunea de cenzură. Jumătate din România îşi pune speranţele în noi şi această jumătate din ţară trebuie reprezentată şi din punct de vedere politic şi trebuie să fie la masa deciziilor. Nu mai poate fi ignorată, cum a fost ignorată pe parcursul ultimului an”, a declarat George Simion la finalul consultărilor de la Cotroceni. 

El a precizat că a depus pe masa preşedintelui României planul AUR de scoatere a României din criză.

”Noi am pus pe masa lui Nicuşor Dan planul AUR pentru scoaterea României din criză şi suntem dispuşi să discutăm cu oricine este direct implicat despre soluţiile pentru scoaterea României acolo de unde a fost dusă.

Noi nu suntem vinovaţi nici pentru criza economică, nici pentru criza politică. Nu noi am fost la guvernare, nu noi am anulat alegerile, însă, pe umerii noştri atârnă o responsabilitate grea. Este timpul să lăsăm la o parte divergenţele şi să fim parte a soluţiilor. Soluţii responsabile. Asta aşteaptă românii, nu continuarea pe termen nedeterminat a unei crize politice care costă din ce în ce mai mult”, a transmis liderul AUR.

El a adăugat că dacă AUR nu va găsi majoritate, atunci propune ”întoarcea la popor”.

”Dacă în actuala arhitectură şi în actuala componenţă a Parlamentului nu vom găsi majoritatea necesară să ne întoarcem înapoi la popor. E mult mai de dorit o soluţie democratică şi întrebarea cetăţenilor decât o soluţie de laborator care nu face decât să adâncească criza. Sperăm ca românii să fie şi acum de partea noastră”, a mai declarat George Simion.

claudiu.popa@mediaflux.ro - Claudiu Popa este jurnalist, fotograf și țăran în timpul liber. Cochetează cu presa încă din liceu, când a scris la ziarele Informația Prahovei sau Actualitatea Prahoveană. ... vezi toate articolele