Ministrul austriac de interne Gerhard Karner, oficialul care s-a opus admiterii României în spaţiul Schengen în consiliul JAI din decembrie 2022, vine miercuri, 26 aprilie, la Bucureşti. Totuși, veștile aflate înainte de discuţiile cu omologul său român Lucian Bode, nu sunt cele mai pozitive conform presei din Austria.
În primul rând, preocuparea oficialului de la Viena este strâns legată de traficul de persoane şi de abuzurile în materie de politică de azil. Practic, acesta este principalul motivul pentru care vine la Bucureşti, iar vizita este considerată mai mult un semnal de relansare a dialogului bilateral, fără rezultate sau anunțuri spectaculoase legate de subiectul Schengen și de aderarea țării noastre.
Potrivit exxpress.at, „tema principală a discuţiilor de la Bucureşti va fi situaţia migraţiei în UE, în special lupta comună împotriva traficului de migranţi şi a abuzurilor în materie de azil, precum şi protecţia frontierelor externe”.
„România şi Austria doresc să continue să coopereze îndeaproape în domeniul securităţii. Obiectivul nostru comun este de a continua să exercităm presiuni asupra Comisiei Europene, în primul rând, pentru a face mai robustă gestionarea frontierelor externe şi de a sprijini ţări precum România în acest sens. Numai un management funcţional al frontierelor externe permite libertatea de călătorie fără graniţe în cadrul Uniunii Europene”, a declarat Gerhard Karner, ministrul de interne austriac, vorbind despre spaţiul Schengen.
Mai mult, cu o zi înaintea sosirii în România, Karner a prezentat o situaţie privind traficul de persoane. Acesta spune că în 2022, au fost arestaţi în Austria 712 traficanţi – cu 61% mai mulţi decât în 2021, a arătat el. În 2021, 441 de traficanţi au fost reţinuţi în Austria, iar în 2020 au fost 311, numărul lor fiind mai mare în aceşti ani chiar şi faţă de situaţia de dinainte de pandemie, pentru că în 2019 autorităţile austriece au prins doar 242 de traficanţi, „semnificativ mai puţini”. Dintre traficanţii reţinuţi în 2022, românii au fost pe locul al patrulea, potrivit statisticilor prezentate. Cei mai mulţi au fost sirieni – 103, urmaţi de turci – 68, ucraineni – 53, români – 52 şi austrieci – 34.
Karner a mai afirmat în conferinţa de presă că brutala mafie a traficanţilor va continua să fie combătută cu hotărâre. În acest scop, ministrul de interne a spus că se bazează pe controlul punctelor de frontieră şi al zonelor de frontieră, atât la nivel naţional, cât şi internaţional.
La Bucureşti, aşteptările privind rezultatele vizitei sunt moderate, vizita lui Karner fiind considerată mai degrabă un prilej de relansare a dialogului româno-austriac, afirmă surse politice.
Tocmai de aceea, conform aceloraşi surse, nu se prefigurează vreun anunţ referitor la avansarea unei date privind admiterea României în Schengen şi nici o schimbare radicală de poziţie a oficialului austriac, însă ar urma să fie semnate acorduri privind siguranţa frontierelor.
”Este relansat dialogul româno-austriac cu ton şi aşteptări moderate”, afirmă sursele citate, care apreciază însă că, odată cu depăşirea perioadei electorale din Austria, atitudinea dură manifestată până acum de oficialiii de la Viena faţă de România se poate atenua.
În pregătirea vizitei, Gerhard Karner s-a întâlnit deja vinerea trecută cu ambasadorul României la Viena şi a avut o convorbire telefonică video cu omologul său român, conform relatărilor din presa austriacă.
La începutul acestui an, ministrul de Interne Lucian Bode anunţa, după participarea la reuniunea informală a Consiliului JAI de la Stockholm, că i-a cerut omologului său austriac Gerhard Karner ca Austria să revină la sprijinul constant arătat faţă de aderarea României, astfel încât procesul de aderare la spaţiul Schengen să se finalizeze cât mai curând posibil.
”În ceea ce priveşte relaţia cu Austria, am discutat cu omologul meu austriac, Gerhard Karner, şi sunt încrezător că în perioada următoare vom relua dialogul bilateral, întrucât România are o aşteptare legitimă ca Austria să îşi reconsidere poziţia exprimată la vot în luna decembrie a anului trecut. Totodată, i-am cerut ca Austria să revină la sprijinul constant arătat faţă de aderarea României, astfel încât procesul de aderare la spaţiul Schengen să se finalizeze cât mai curând posibil. Cu atât mai mult cu cât noile date prezentate la Stockholm de către agenţia europeană FRONTEX confirmă încă o dată că România nu se află pe principala rută de migraţie din Balcani”, a scris atunci Bode pe Facebook.
De altfel, notează Exxpress, subiectul migraţiei a dominat alte două întâlniri ale lui Karner în perioada premergătoare vizitei în România. Joi, la Viena, Karner a discutat cu ministrul de interne spaniol Fernando Grande-Marlaska despre situaţia din spaţiul Schengen şi despre stadiul negocierilor privind pactul privind azilul şi migraţia. De asemenea, vicepremierul şi ministrul de interne bulgar Ivan Demerdjiev a fost în urmă cu o săptămână la Viena pentru o întâlnire de lucru.