BUSINESS

Germania în recesiune. Cea mai puternică economie din Europa este în declin accentuat

Germania în recesiune. Cea mai puternică economie din Europa este în declin accentuat
sursa foto: Arhiva

Germania în recesiune. Potrivit datelor publicate vineri de Oficiul Federal de Statistică (Destatis), producţia industrială a Germaniei a scăzut cu 1% în octombrie comparativ cu luna precedentă (când s-a înregistrat un recul de 2%), în timp ce analiştii estimau un avans de 1%.

Germania în recesiune

Producţia industrială a Germaniei a scăzut în octombrie, reducând speranţele că acest sector-cheie se va redresa la începutul trimestrului patru din 2024 şi sporind temerile legate de intrarea în recesiune a celei mai mari economii europene.

”Datele arată că încă ne confruntăm cu o scădere a activităţii în industrie”, se spune într-un comunicat al Ministerului Economiei de la Berlin”, transmit Bloomberg şi Reuters.

Un indicator mai puţin volatil arată că în perioada august – octombrie 2024 producţia industrială a scăzut cu 0,4% faţă de precedentele trei luni.

„Nu se întrevede un final al problemelor din industria germană. Este un start extrem de slab al trimestrului patru, sporind riscul recesiunii în perioada iernii”, a apreciat Carsten Brzeski de la ING.

Astfel, datele prezentate vineri contrastează cu cele publicate săptămâna aceasta, care arată un declin sub aşteptări al comenzilor industriale în octombrie şi chiar o uşoară creştere dacă nu se ţine cont de comenzile mari, informează Agerpres.

Declin accentuat la cea mai puternică economie din Europa

Declinul din industrie afectează evoluţia economiei germane, care s-a putea contracta pentru al doilea an consecutiv.

La rândul său, și preşedintele Bundesbank, Joachim Nagel, a avertizat că PIB-ul Germaniei ar putea scădea şi în 2025 dacă preşedintele ales al SUA, Donald Trump, implementează taxe vamale suplimentare la importurile din China şi alte ţări.

Economiștii avertizează că industria Germaniei va avea dificultăţi să-şi revină, pe fondul slăbiciunii cererii globale, al dificultăţilor structurale de pe plan intern şi incertitudinilor politice din ţară şi de peste hotare.

În 2023, Germania a avut cea mai slabă performanţă în rândul economiilor din G7. De asemenea, Germania are cea mai mare pondere a exporturilor în PIB, în G7, şi este puternic dependentă de comenzile externe, a explicat Thomas Gitzel, economist şef la VP Bank.

Mihnea Tălău. Redactor la MediaFlux. Dedicat presei încă din 1998. Am o diplomă în Drept, un „mic” masterat și o scoală de jurnalism. Am avut norocul și onoarea de a face parte, în decursul ... vezi toate articolele
Parteneri
Cum arăta casa lui Paris Hilton înainte de a fi făcută scrum de incendiile din Los Angeles. A fost cumpărată în 2021, cu 8,4 milioane $
Cum arăta casa lui Paris Hilton înainte de a fi făcută scrum de incendiile din...
Planta pe care e bine să o pui pe calorifer. Îmbunătățește aerul din cameră
Planta pe care e bine să o pui pe calorifer. Îmbunătățește aerul din cameră
Investiţie de 5 miliarde de dolari pentru una dintre cele mai mari fabrici de desalinizare din lume
Investiţie de 5 miliarde de dolari pentru una dintre cele mai mari fabrici de desalinizare...
Unde poți verifica dacă angajatorul tău are datorii la stat. Lista albă va fi publicată de ANAF
Unde poți verifica dacă angajatorul tău are datorii la stat. Lista albă va fi publicată...
Horoscop rune 13-19 ianuarie 2025. Porți o povară grea pe care cei din jur nu o văd. De tine depinde să scapi de ea!
Horoscop rune 13-19 ianuarie 2025. Porți o povară grea pe care cei din jur nu...
Este legal să depășești prin dreapta, pe banda 1? Ce scrie, de fapt, în Codul Rutier
Este legal să depășești prin dreapta, pe banda 1? Ce scrie, de fapt, în Codul...
Şi iată că iese la iveală preţul Schengenului: Gazele din Marea Neagră vor merge în Austria şi Germania
Şi iată că iese la iveală preţul Schengenului: Gazele din Marea Neagră vor merge în...
Boala ciudată de care suferă tot mai mulţi oameni după ce înlocuiesc lucrul cu vacanţa. Pentru ei, concediul începe cu un coşmar
Boala ciudată de care suferă tot mai mulţi oameni după ce înlocuiesc lucrul cu vacanţa....
Locul superb din România care atrage sute de străini, an de an. Pe timp de iarnă arată ca un adevărat colț de Rai
Locul superb din România care atrage sute de străini, an de an. Pe timp de...
O nouă taxă de la Primărie. Proprietarii de locuințe o plătesc din 2025. Se achită anual în România
O nouă taxă de la Primărie. Proprietarii de locuințe o plătesc din 2025. Se achită...
Momentul care a schimbat internetul pentru totdeauna. Istoria bătăliei online
Momentul care a schimbat internetul pentru totdeauna. Istoria bătăliei online
Protest în Capitală: Un bărbat asupra căruia a fost găsită o sumă mare bani, dus la poliţie
Protest în Capitală: Un bărbat asupra căruia a fost găsită o sumă mare bani, dus...
Oraşul din România care lasă în urmă marile Capitale europene: după investiţii de 2,5 mld. de euro, a devenit oraşul unde toţi vor să trăiască
Oraşul din România care lasă în urmă marile Capitale europene: după investiţii de 2,5 mld....
Cine se ascunde, de fapt, în spatele cunoscutului lanţ de supermarketuri Mega Image
Cine se ascunde, de fapt, în spatele cunoscutului lanţ de supermarketuri Mega Image
Patinoar la tine acasă. Produsul care te ajută să îți transformi sufrageria într-un loc de poveste
Patinoar la tine acasă. Produsul care te ajută să îți transformi sufrageria într-un loc de...
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau...
Ministrul Finanțelor lovește din plin zvonurile. TVA-ul rămâne neschimbat, guvernul nu ia în calcul majorarea
Ministrul Finanțelor lovește din plin zvonurile. TVA-ul rămâne neschimbat, guvernul nu ia în calcul majorarea
Cum arată casa Ilinei Pârvu de la Visuri la Cheie, după ce a fost renovată de PRO TV
Cum arată casa Ilinei Pârvu de la Visuri la Cheie, după ce a fost renovată...