Germania riscă să intre în recesiune dacă oprește importul de gaz rusesc, acesta este avertismentul bancherilor nemți în cazul în care cea mai puternică economie a Uniunii Europene taie complet legăturile cu Rusia. Apelul a fost făcut de unul dintre cei mai importanți oficiali bancari ai țării, Christian Sewing.
„Războiul Rusiei împotriva Ucrainei și Covid-19 afectează economia germană”, a declarat luni Sewing, președintele Asociației Băncilor Germane. „În cazul opririi livrărilor de gaz rusesc, situația s-ar agrava. O recesiune substanțială în Germania ar putea fi cu greu evitată.”, a declarat reputatul bancher din Germania.
Christian Sewing, care este și directorul general al Deutsche Bank, a prezis o reducere de 2% a creșterii economiei germane în acest an, adăugând că „riscurile substanțiale” înseamnă că reducerea ar putea fi și mai mare.
„Acestea sunt, în primul rând, prețurile energiei. Acestea reprezintă o povară pentru multe companii și consumatori. În pofida măsurilor de relaxare ale guvernului german, prețurile în creștere sau blocajele iminente în aprovizionare ar putea încetini substanțial economia”, a mai avertizat Sewing.
Un purtător de cuvânt al guvernului german a declarat sâmbătă pentru CNN că gazul rusesc „curge în continuare în Germania” și că securitatea aprovizionării este „în continuare garantată”, după ce săptămâna trecută au apărut rapoarte care susțineau că fluxurile s-au oprit.
Grupul rus Gazprom a anunţat vineri că va ieşi din afacerile pe care le are în Germania, din cauza disputelor dintre cele două ţări create de insistenţa Moscovei privind plata în ruble pentru gazele naturale livrate de Rusia.
Deocamdată nu este clar cum anume va afecta această decizie livrările de gaze ruseşti, de care Germania depinde în proporție de aproximativ 40 la sută din necesarul său.
Gigantul energetic controlat de statul rus a precizat că şi-a încheiat participaţia la firma Gazprom Germania GMBH şi toate activele sale, inclusiv Gazprom Marketing & Trading Ltd. Firma rusească nu a oferit alte detalii sau explicaţii.
Pe de altă parte, Comisia Europeană a confirmat joi că a demarat o anchetă împotriva companiei Gazprom pentru abuz de poziție dominantă, iar în cadrul acestei investigații a efectuat o inspecție surpriză la birourile din Germania ale gigantului rus.
Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin a semnat joi un decret conform căruia cei care cumpără gaze naturale ruseşti trebuie să plătească în ruble. Germania a respins această modificare a prevederilor contractuale iar ministrul german al Economiei a avertizat că nu va fi „şantajat” de Putin.