La începutul anului universitar a fost lansat Ghidul Național al Studentului 2026/2027. Este vorba despre un document care cuprinde informații generale și prevederi aplicabile tuturor studenților din țară, indiferent de universitate, oraș sau domeniu de studiu.
UEFISCDI, în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării, lansează Ghidul Național al Studentului 2026/2027.
Ghidul este o resursă concepută pentru a facilita accesul la informații clare și structurate despre viața universitară din România.
Materialul oferă informații despre funcționarea sistemului de învățământ superior și a universităților, precum și despre principalele aspecte ale parcursului studențesc: de la admitere și organizarea studiilor, taxe, burse și alte forme de sprijin financiar, până la drepturile și obligațiile studenților, serviciile și facilitățile disponibile, oportunitățile de dezvoltare, formele de sprijin și incluziune, reprezentarea studențească, adaptarea la mediul universitar, reușita academică, sănătatea și starea de bine.
Ghidul a fost conceput atât ca instrument de informare pentru studenți, cât și ca resursă care poate fi utilizată și distribuită de universități, cadre didactice, centre de consiliere și orientare în carieră, organizații studențești, precum și de toți cei implicați în sprijinirea parcursului studenților.
Materialul este disponibil atât în format PDF, pentru consultare și descărcare, cât și într-o versiune online, interactivă, optimizată pentru acces facil, inclusiv de pe dispozitive mobile.
Ghidul a fost elaborat în cadrul proiectului „Intervenții pentru învățământul terțiar – măsuri sistemice pentru prevenirea și reducerea abandonului universitar” (cod SMIS 322473), implementat de UEFISCDI în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării și cofinanțat din Fondul Social European+ prin Programul Educație și Ocupare (PEO) 2021–2027 și din bugetul național.
Acest ghid te ajută să înțelegi cum funcționează viața de student în România și îți oferă repere clare pentru primele luni de facultate. Fiind realizat la nivel național, el cuprinde informații generale și prevederi aplicabile tuturor studenților din țară, indiferent de universitate, oraș sau domeniu de studiu.
Multe detalii concrete sunt însă stabilite, pe baza autonomiei universitare, de fiecare universitate: orarul, structura exactă a anului universitar, criteriile de cazare, calendarul burselor, taxele, procedurile privind restanțele, regulile de contestare a notelor, calendarul mobilităților sau serviciile din campus. De aceea, folosește acest ghid împreună cu informațiile publicate de universitatea și facultatea ta.