NEWS

Grav accident rutier în fața Parlamentului României. Cinci persoane au fost rănite

Grav accident rutier în fața Parlamentului României. Cinci persoane au fost rănite
sursa foto: Arhiva

Grav accident rutier în fața Parlamentului României. Marți dimineață, în fața clădirii Parlamentului, din Capitală, două mașini s-au ciocnit puternic, iar cinci persoane au fost rănite. 

Grav accident rutier în fața Parlamentului României

În urma coliziunii, o mașină a ajuns în gardul din fața Palatului Parlamentului, cealaltă mașină se află în mijlocul drumului. O persoană de sex feminin a fost transportată la spital, celelalte patru au refuzat să fie preluate cu ambulanța, potrivit antena3.ro.

Poliția a sosit de urgență la fața locului, pentru a stabili cauzele accidentului și cine se face vinovat de coliziune.

Cei doi șoferi au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind zero.

În județul Buzău, patru copii au fost spulberați pe trecerea de pietoni

Un alt accident grav a avut loc în județul Buzău! Patru copii au ajuns la spital pentru îngrijiri medicale, după ce au fost spulberați chiar pe trecerea de pietoni de o șoferiță. Copiii se îndreptau spre școală.

Copilul de 13 ani care a ajuns la UPU este stabil, cooperant, conștient, are un traumatism la un picior și este în curs de investigații. Ceilalți trei copii care au fost  consultați la Spitalul de Boli Cronice din Smeeni nu au traumatisme însemnate. O fetiță are excoriații la gambă. Ei sunt investigați acum, dar cel mai probabil nu vor rămâne internați.

”Din primele date de la fața locului a reieșit că autoturismul condus pe direcția Costești către Pogoanele de către o șoferiță de 39 de ani, din Smeeni, a surprins și accidentat mai mulți pietoni minori care s-ar fi angajat în traversarea drumului în zona marcajului pietonal”, transmite IPJ Buzău.

Șoferita a fost testată cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.

Mihnea Tălău. Redactor la MediaFlux. Dedicat presei încă din 1998. Am o diplomă în Drept, un „mic” masterat și o scoală de jurnalism. Am avut norocul și onoarea de a face parte, în decursul ... vezi toate articolele