Proiectul Green Energy Corridor a intrat într-o nouă etapă, CNTEE Transelectrica a semnat un Memorandum de Înțelegere cu trei companii AzerEnerji JSC, Georgian State Electrosystem şi MVM Zrt.pentru a înființa o societate de tip joit venture pentru implementarea proiectului.
Documentele au fost parafate în baza Acordului încheiat între guvernele statelor implicate privind Parteneriatul Strategic în domeniul Dezvoltării şi Transportului Energiei Verzi – proiectul „Green Energy Corridor”, potrivit unui comunicat al companiei Transelectrica, redat de economica.net.
Astfel, societatea de tip jointure ar urma să ducă la bun sfârșit implementarea proiectului „Green Energy Corridor”, potrivit acordului semnat de guvernele celor patru state.
„Memorandumul semnat la Bucureşti între CNTEE Transelectrica SA, AzerEnerji JSC, Georgian State Electrosystem şi MVM Zrt. pune bazele cadrului general de înţelegere a celor patru părţi relevante cu privire la iniţierea procedurilor de înfiinţare a societăţii de tip joint venture, cu condiţia obţinerii acordurilor statutare prealabile incidente fiecărei companii.
În sensul acesta, Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica SA, subsecvent stabilirii informaţiei adecvate complete având ca obiect noua societate de tip joint venture, urmează să convoace Adunarea Generală a Acţionarilor pentru obţinerea aprobării participării la capitalul social al acesteia”, se precizează în comunicatul Transelectrica.

„Green Energy Corridor” reprezintă un proiect menit să integreze capacitatea regională de energie astfel încât energia electrică să ajungă la consumatori la un preț competitiv, în concordanță cu obiectivele de tranziție energetică convenite de Uniunea Europeană.
Guvernul României a desemnat compania națională CNTEE Transelectrica în calitate de parte relevantă. Reprezentanții companiei și celelalte părți implicate în proiect colaborează cu ceilalți semnatari ai acordului pentru îndeplinirea obiectivelor incluse în „Green Energy Corridor”, printre care și schimburile de energie curată din zona Caucaz/Europa precum și proiectarea infrastructurii necesare, potrivit economica.net.

Guvernul României a fost reprezentat la ceremonia de semnare a Memorandumului de Înțelegere de Mircea Abrudean, secretar general al Executivului de la București, Dan Drăgan, secretar de stat în ministerul Energiei și de Gabriel Andronache, vicepreședinte al Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE).