Angajații de la Poșta Română, organizează, miercuri 20 martie 2024, greve de avertisment. Acțiunea de pichetare se va întinde pe durata a două ore. Sindicaliștii au transmis că, în situația în care conducerea Poștei nu va da curs solicitărilor salariaților de a încheia un contract colectiv de muncă se va declanșa greva generală.
O grevă care a afecta jumătate din populația țării, în special pensionarii, beneficiarii de ajutoare sociale și persoanele care trebuie să primească citații.
Protestul de miercuri se desfășoară în intervalul 8-10:00. Dacă se va ajunge la greva generală, problema de disfuncționalitate va fi majoră.
„Facem precizarea că, dacă se va ajunge în situaţia declarării grevei generale în cadrul Companiei Poşta Română, aproape jumătate din populaţia României va avea de suferit, ţinând cont de obiectul de activitate al Poştei Române, acela de a distribui pensiile către peste 5 milioane de pensionari, de a distribui ajutoarele sociale şi alte beneficii pe care Ministerul Muncii le acordă persoanelor aflate în situaţii de subzistenţă şi nu în ultimul rând ţinând cont că Poşta Română distribuie toate citaţiile şi convocările de ordin procedural ale instanţelor de judecată, problema de disfuncţionalitate va fi una majoră”, a declarat vicepreşedintele Blocului Naţional Sindical pe probleme juridice şi relaţii de muncă, Mircea Burlacu.
Angajații de la Poșta Română reclamă faptul că peste 60% dintre salariați încasează venitul minim pe economie, în aceste condiții sindicaliștii solicită o majorare de 400 de lei net precum și o creștere a sporurilor de loialitate între 5 și 10%.
Vicepreședintele Blocului Național Sindical condamnă faptul că directorul general al Companiei Naționale Poșta Română nu agrează solicitările angajaților pe care îi are în subordine. În plus, Mircea Burlacu a delegat câteva persoane care să participe la negocierea colectivă, persoane care, acuză sindicalișii, nu ar avea mandat de reprezentare.
„Nu s-a ajuns la niciun consens până în momentul de faţă, conducerea Poştei Române, prin directorul general Valentin Ştefan, nu a fost niciodată interesată de negocierea colectivă, nu şi-a dorit încheierea unui contract colectiv de muncă cu rolul de a stabili pacea socială în cadrul Poştei Române, nu a participat la niciuna dintre şedinţele de negociere colectivă din cadrul companiei, trimiţând acolo nişte persoane fără mandat, cu precizarea că la niciuna dintre şedinţe directorul general Valentin Ştefan nu a prezentat mandatul dat de Consiliul de Administraţie pentru negocierea colectivă”, a adăugat Burlacu.
Nu în ultimul rând Angajații poștei sunt nemulțumiți și de faptul că dirctorul Valentin Ștefan a nu ținut cont de obligația contractuală care îi revine, și anume: inițierea negocierilor colective cu reprezentanții salariaților.
În schimb, Ștefan a negoicat „în paralel” „un alt tip de act juridic nelegal cu o organizație sindicală care nu avea capacitatea juridică de a negocia colectiv, organizaţie sindicală care a fost constituită cu concursul a doi directori generali ai Poştei Române, fostul şi actualul, cu scopul de a nu mai avea un contract colectiv de muncă în unitate”.
Angajații de la Poșta Română susțin că în scenariul în care conducerea și sindicaliștii nu vor ajunge la un consens, singura opțiune rămâne greva generală. „Greva propriu-zisă va avea loc, cu siguranţă, dacă nu găsim o soluţie care să se materializeze rapid prin încheierea unui contract colectiv de muncă”, a precizat liderul de sindicat, potrivit news.ro.