NEWS

Grevă la metrou. Angajații Metrorex amenință că opresc activitatea în semn de protest

Grevă la metrou. Angajații Metrorex amenință că opresc activitatea în semn de protest
sursă foto: colaj foto

Angajații Metrorex amenință cu oprirea serviciului de metrou în semn de protest împotriva noilor măsuri fiscale. Marian Artimon, liderul sindicatului, a transmis pentru Gândul că aceste prevederi au avut un impact negativ asupra angajaților din subteran, mergând până la a nu mai primi nici măcar bonuri de masă.

Potrivit informațiilor obținute de Gândul, sindicaliștii de la metrou se pregătesc pentru proteste, nemulțumiți de dispozițiile Legii 296/2023, care au intrat în vigoare la 1 noiembrie.

 

Marian Artimon, reprezentant al USLM (Sindicatul Liber din Metrou), a subliniat că această lege contravine altor patru legi importante: Codul Muncii, Codul Fiscal, Legea Dialogului Social și Legea privind Statutul Personalului Feroviar. El a subliniat că este profund nemulțumit de faptul că această lege a fost aprobată de Curtea Constituțională, considerând-o ilegală.

„În primul rând, această lege încalcă fundamental alte patru legi: Codul Muncii, pe urmă Codul Fiscal, care prevede anumite drepturi pentru toți angajații din România. Apoi, se încalcă Legea Dialogului Social și, totodată, există Legea privind Statutul Personalului Feroviar, care prevede drepturi pentru salariați, drepturi pe care această Lege 296 nu le permite a mai fi acordate. Așadar, eu nu știu cum această lege a trecut de Curtea Constituțională, pentru că este profund ilegală”, a declarat pentru Gândul Marian Artimon, lider de sindicat al metroului.

Conform liderului sindicatului de la metrou, Legea 296 a eliminat anumite beneficii pentru angajați, inclusiv primele și bonurile de masă care făceau parte din Contractul Colectiv de Muncă. Acesta a explicat că noua lege a anulat și tichetele de masă pentru salariați, precum și orice alt fel de bonusuri, arată Gândul.

„Legea nu mai permite anumite beneficii. Săptămâna viitoare sărbătorim 44 de ani de metrou, iar în Contractul Colectiv de Muncă era prevăzută o primă, iar acum, cu această lege, nu se mai dă. Există prevăzute tichete de masă pentru salariați, care, la fel, acum nu se mai dau. Nu se mai acordă niciun fel de bonus, nu se mai acordă nimic”, a mai spus liderul de sindicat.

Miting în fața Guvernului în 13 noiembrie

Artimon a mai menționat că legea interzice acordarea de bonificații angajaților companiilor de stat care au datorii către furnizori, ceea ce afectează Metrorex și angajații săi.

În semn de protest, sindicaliștii au programat un miting în fața Guvernului pe data de 13 noiembrie și cer excluderea Metrorex de la aplicarea Legii 296. Marian Artimon a avertizat că, în caz contrar, activitatea metroului ar putea fi oprită, iar angajații au suferit deja pierderi semnificative de venituri.

claudiu.popa@mediaflux.ro - Claudiu Popa este jurnalist, fotograf și țăran în timpul liber. Cochetează cu presa încă din liceu, când a scris la ziarele Informația Prahovei sau Actualitatea Prahoveană. ... vezi toate articolele