NEWS

Greva STB din București a dus la explozia prețurilor la serviciile de ride sharing și taxi. Oamenii s-au îngrămădit mai mult la metrou

Greva STB din București a dus la explozia prețurilor la serviciile de ride sharing și taxi. Oamenii s-au îngrămădit mai mult la metrou

Prețurile la serviciile de ride sharing au explodat în timp ce în București are loc greva STB. Oamenii au așteptat dimineața în stațiile de tramvai și autobuz, dar nimeni nu a venit să îi ia. Astfel, aceștia s-au îndreptat spre metrou, care s-a aglomerat instant astăzi și spre serviciile de ride sharing și taxi care și-au crescut prețurile imediat ce a crescut și cererea.

Singurul mijloc de transport în comun care funcționează joi dimineață în București este metroul, care s-a aglomerat peste măsură. Mai mult, Prefectura Capitalei a anunţat o serie de măsuri luate în urma grevei de la Societatea de Transport Bucureşti, printre care se numără suplimentarea efectivelor de poliţie şi jandarmerie în zona staţiilor de metrou, suplimentarea echipajelor de poliţie rutieră şi informarea cetăţenilor aflaţi în staţiile STB, prin echipajele de poliţie şi jandarmerie, în legătură cu faptul că nu sunt vehicule pe traseu.

Prețul serviciilor de ride sharing și taxi au crescut imediat ce a crescut cererea

Prețurile la serviciile de ride sharing cum ar fi Uber, Bolt sau FreeNow au crescut și de patru ori în această dimineață, asta după ce angajații STB au intrat în grevă spontană și în Capitală nu mai circulă niciun autobuz, tramvai sau troleibuz. Astfel, o cursă de 12-15 lei a ajuns să coste 40-50 de lei din cauza cererii prea mari. Sumele sunt mai mari mai ales din cartierele rezidențiale spre cele de birouri, acolo unde cererea de mașini pentru corporatiști în special a crescut extrem de mult.

Mai mult, pentru că arterele principale din oraș sunt deja aglomerate, peste media unei zile normale, a fost suplimentat efectivul de poliție rutieră. Acesta, alături de poliția locală, asigură fluidizarea traficului în principalele intersecții din București.

În același timp, Metrorex a informat cu privire la utilizarea întregii flote disponibilă de trenuri, pentru a prelua un flux cât mai mare de călători și pentru reducerea timpilor de așteptare în stații în cursul zilei de joi.

toma@mediaflux.ro Toma Enescu are o pasiune pentru presă, literatură și politică. Îi place să fie informat și este mereu la curent cu ce se întâmplă în ... vezi toate articolele