Guvernul României a aprobat, miercuri, 28 decembrie, amânarea până la data de 1 octombrie 2023 a închiderii grupurilor energetice pe bază de lignit Rovinari 3 şi Turceni 7 şi a exploatărilor miniere aferente acestora, aparţinând Societăţii Complexul Energetic Oltenia S.A.
„Prin actul normativ s-a aprobat amânarea închiderii grupurilor energetice pe bază de lignit Rovinari 3 (330 MW) şi Turceni 7 (330 MW) şi a exploatărilor miniere aferente acestora aparţinând Societăţii Complexul Energetic Oltenia S.A., pentru a nu pune în pericol buna funcţionare a Sistemului Electroenergetic Naţional”, se precizează într-un comunicat al Guvernului.
Conform actului normativ, se aprobă amânarea până la data de 1 octombrie 2023 a închiderii a 660 MW de capacităţi de producere a energiei electrice pe bază de lignit prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă nr.108/2022 privind decarbonizarea sectorului energetic, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.334/2022 şi a exploatărilor miniere aferente acestora.
„Decizia a fost luată potrivit prevederilor Legii nr.334/2022 care precizează că în situaţie de criză energetică, Guvernul României, la propunerea Ministerului Energiei, poate, prin hotărâre, să aprobe amânarea închiderii unor capacităţi energetice cu funcţionare pe cărbune şi a exploatărilor miniere aferente sau repornirea grupurilor energetice închise şi a exploatărilor miniere aferente, cu respectarea legislaţiei de mediu şi a termenului de finalizare a decarbonizării sectorului energetic prevăzut la art. 3 şi în corelare cu măsurile cuprinse în planurile de urgenţă aferente sectorului energetic”, mai arată Guvernul.
Grupul de la Rovinari va fi astfel menţinut potenţial în funcţiune, însă nu poate produce efectiv până în septembrie 2023, întrucât lucrările de reabilitare a acestuia au fost prelungite cu peste 1 an de zile, din cauza faptului că furnizorul de echipamente nu şi-a respectat obligaţiile contractuale.
Termocentralele şi minele de cărbune menţionate ar fi trebuit închise până la finalul anului în curs, potrivit legislaţiei în vigoare a decarbonării sistemului energetic şi angajamentelor asumate de România prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), conform Profit.ro.