NEWS

Guvernul achită o datorie istorică față de SUA, veche de 30 de ani. Ce a făcut România cu banii

Guvernul achită o datorie istorică față de SUA veche de 30 de ani. Ce a făcut România cu banii
Sursă foto: Britannica

Guvernul achită o datorie istorică față de SUA. Este vorba despre o datorie de aproximativ 6,8 milioane de dolari către Guvernul Statelor Unite, rezultată dintr-un credit contractat în 1992 pentru importul de bumbac destinat industriei textile.

Plata vizează restanțe de capital, dobânzi și penalități acumulate în peste 30 de ani și va fi făcută din bugetul Ministerului Economiei.

Guvernul achită o datorie istorică față de SUA. Cum am ajuns să datorăm aproape 7 milioane de dolari

Importurile au fost realizate prin intermediul unor operatori economici desemnați de stat. În timp, însă, o parte dintre aceste companii au intrat în faliment sau au fost radiate, iar datoriile nu au mai putut fi recuperate.

Este vorba despre SC Textilcotton SA, SC Impex Overseas Corp SRL și SC Tuvic Impex SRL, societăți care au rămas în urmă cu plățile și care nu mai există juridic.

În aceste condiții, statul român preia integral responsabilitatea achitării datoriei, pentru a respecta obligațiile internaționale asumate și pentru a evita acumularea unor penalități suplimentare. Cât datorează România Guvernului SUA Potrivit datelor oficiale, România datora la 30 iunie 2025 aproape 6,8 milioane de dolari.

Din această sumă, aproximativ 4,9 milioane de dolari reprezintă ratele de capital neplătite, 821.000 de dolari sunt dobânzi restante, iar peste 1,08 milioane de dolari sunt penalități acumulate pentru întârzieri la plată. Între timp, datoria a continuat să crească.

Conform situației transmise de Departamentul Agriculturii al SUA, la 30 septembrie 2025 suma totală ajunge la aproximativ 6,83 milioane de dolari, bani care vor fi prevăzuți în bugetul Ministerului Economiei pentru anul 2026. La această sumă se vor adăuga penalitățile calculate până în momentul achitării efective, precum și costurile aferente transferurilor bancare.

De ce plătim acum

Plata va fi făcută din bugetul Ministerului Economiei Proiectul de lege prevede ca plata să fie realizată prin bugetul Ministerului Economiei, într-o poziție bugetară distinctă. Autoritățile spun că această abordare permite o gestionare directă și transparentă a fondurilor și clarifică definitiv situația unei datorii vechi de peste trei decenii.

Actul normativ stabilește cadrul legal pentru identificarea exactă a sumelor datorate, efectuarea plăților și includerea acestora în bugetul de stat, cu scopul de a proteja interesele financiare ale României și de a evita eventuale litigii sau sancțiuni.

Prin achitarea acestei datorii, România își menține eligibilitatea pentru statutul de „Dependable Undertaking”, un statut care facilitează participarea la programe internaționale de achiziții și consolidează credibilitatea țării în relațiile comerciale și diplomatice cu partenerii externi, în special cu Statele Unite.

„Ministerul Economiei coordonează întregul proces, inclusiv relația cu Departamentul Agriculturii al SUA, gestionarea sumelor și aplicarea legislației aferente, finalizând astfel un demers început în 1992 și continuat de-a lungul anilor prin mai multe memorandume și proiecte legislative care nu au fost duse la capăt până acum”, potrivit comunicatului de presă.

malina@mediaflux.ro Absolventă de Drept, dar atrasă iremediabil de jurnalism. Un drum lung, greu, dar întotdeauna frumos, fie că a fost vorba de jurnalism ... vezi toate articolele