NEWS

Guvernul anunță noi creșteri salariale. Majorări cu 10%, lunar, pentru bugetari

Guvernul anunță noi creșteri salariale. Majorări cu 10 lunar pentru bugetari
sursa foto: bzi.ro

Guvernul anunță noi creșteri salariale. În an electoral, premierul Marcel Ciolacu anunță că un act normativ care prevede majorări salariale de 10%, în două tranșe, a fost pus în transparență decizională. Respectivul proiectul prevede și decontări de ochelari în limita a 500 de lei.

Majorări salariale de 10% în două etape

Sunt prevăzute majorări salariale de 10% pentru bugetarii din cultură, funcționarii de la Guvern și Parlament, aleși locali, angajații din diplomație și apărare.

”Nivelul salariului de bază pentru personalul cuprins în anexele nr. III, IV, VII, VIII, precum și în capitolul VI al anexei nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, se majorează cu 10%, față de nivelul acordat pentru luna decembrie 2023, în două tranșe, respectiv cu 5% față de nivelul acordat pentru luna decembrie 2023 începând cu luna iunie 2024 și cu 5% față de nivelul acordat pentru luna decembrie 2023 începând cu luna septembrie 2024” se precizează în actul normativ.

Premierul Ciolacu a explicat că decontarea ochelarilor va fi realizată pentru toate categoriile, nu doar pentru magistrați.

„A fost pusă în transparență (ordonanţa, n.r.) (…) Este o cerință europeană cu decontările pentru ochelari până în suma de 500 de lei; iar restul vorbim de majorări de 5% şi 5% categoriilor care nu au primit, celor care au venituri foarte mici”, a declarat Marcel Ciolacu premierul, potrivit antena3.ro.

Ciolacu cere miniștrilor responsabilitate în gestionarea PNRR
Sursă foto: gov.ro

Guvernul anunță noi creșteri salariale

Vor fi creșteri salariale, dar nu toți bugetarii sunt ”buni”. Astfel, premierul susține că Guvernul nu își permite și majorări salariale pentru angajații din muzee sau biblioteci.

„În acest moment, din ceea ce am stabilit împreună cu ministrul Finanțelor, Guvernul României atât îşi permite. Ea (ordonanţa, n.r.) este pusă în transparenţă. Dar eu vă spun că Guvernul României – ceea ce mi-a transmis mie Ministerul de Finanţe – este că acest efort bugetar şi-l poate permite România în acest moment. Şi eu cred că de la începutul anului, această abordare a fost una corectă şi echilibrată”, a mai declarat Ciolacu.

Mihnea Tălău. Redactor la MediaFlux. Dedicat presei încă din 1998. Am o diplomă în Drept, un „mic” masterat și o scoală de jurnalism. Am avut norocul și onoarea de a face parte, în decursul ... vezi toate articolele