Guvernul României aprobă vineri, 29 august, al doilea pachet de măsuri fiscale, asta după o întârziere de câteva săptămâni. Totuși, Executivul a decis împărțirea măsurilor în șase proiecte mai mici, asta pentru a preveni o eventuală respingere la CCR a uneia dintre măsuri. În acest caz, nu afectează întregul pachet.
Planurile Guvernului ar putea fi însă date peste cap de pensiile speciale ale magistraților, asta după ce coaliția de guvernare se teme de un eșec la CCR în această privință. Totuși, Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, afirmă că ”riscul de neconstituţionalitate” în ceea ce priveşte al doilea pachet de măsuri este unul redus.
Click to display the embedded YouTube video
”Am încheiat ședința de Guvern în care pe ordinea de zi au fost 5 din cele 6 pachete pe care ni le-am propus să le adoptăm prin asumarea răspunderii. Pachetul pentru administrație publică va fi discutat duminică astfel încât la finalul săptămânii viitoare toate proiectele să fie adoptate.
Toate componentele sunt necesare pentru a pune în practică politic publice care să facă să avem un stat mai sănătos, mai eficient, unul care respectă munca.
Proiectul privind pensiile magistraților rezolvă 2 din cele 3 probleme majore care țin de partea de eficiență și echitate a domeniului. Respectând independența justiției, nu putem evita acumulările negatie din ultimii ani. Prima este pensionarea la o vâstă a unei maturități profesionale care nu mai poate continua. Proiectul prelungește vâsta de pensionre la vârsta standard de 65 de ani și acordă o perioadă tranzitorie de 10 ani.
Al doilea aspect rezolvat este valoarea pensiei în magistratură. Am avut o situație anomrală care nu se regăsește nicăieri ca valoarea pensiei să fie egală cu ultimul salariu în plată. Valoarea medie a unei pensii este de 24.000-25.000 de lei.
Pensia în magistratură nu va putea depăși 70% din valoarea ultimului salariu, care oricum e cea mai mare din România.
A treia componentă nu e rezolvată prin acest proiect: procesele pentru salarii declanșate de magistrați, peste 2 miliarde care trebuie plătite de stat. Trebuie o clarificare care să nu mai permită procese în cascadă care să facă impredictibil bugetul.
Ne propunem să trimitem pachetul la Parlament, așteptăm un calendar pentru amendamente.
Fără să avem un pachet perfect, este un pachet necesar care, cu siguranță, va pune România într-o direcție mai bună decât eram, în aceste domenii cel puțin.”, a explicat premierul Bolojan.
Ședința de Guvern nu a durat foarte mult după obținerea avizelor necesare. Conform surselor Digi24, legea pensiilor magistraților a fost aprobată de Guvern, dar nu a fost aprobat pachetul care vizează reforma administrației publice.
A fost anunțat un briefing la finalul ședinței de guvern susținut de premierul Ilie Bolojan, ministrul Sănătații, Alexandru Rogobete, ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare și secretarul general al Guvernului, Radu Oprea.
Guvernul a venit cu o informație de presă privind proiectele de acte normative incluse pe agenda ședinței din 29 august 2025
PROIECT DE ORDONANȚĂ pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România.
Ședința de Guvern care trebuia să înceapă la ora 16.00 a fost amânată cu o oră. Miniștrii cabinetului Bolojan încă așteaptă avizele pentru unele din pachetele cuprinse în Pachetul mare 2.
Vineri dimineață, premierul Ilie Bolojan are o întâlnire cu reprezentanții Consiliului Național Tripartit, cu sindicatele și patronatele, care pot face recomandări cu privire la acest proiect, în contextul în care mai multe categorii protestează privind noile măsuri ce urmează a fi luate, arată Digi 24.
De asemenea, tot vineri sunt așteptate avizele de la Consiliul Economic și Social și de la Consiliul Legislativ. Apoi va avea loc ședința de guvern în cadrul căreia măsurile fiscale vor fi aprobate. Pachetul 2 s-a transformat de fapt în șase proiecte, pe mai multe domenii: fiscalitate, reforma companiilor de stat, reforma ANRE, ASF, ANCOM (pentru că sunt instituții autonome și aveau nevoie de un alt act normativ), reforma în sănătate, pensiile magistraților și reforma administrației locale.
Reprezentanții Guvernului au împărțit acest pachet în mai multe proiecte, pentru a evita riscul ca toate măsurile să fie blocate în cazul în care există probleme de neconstituționalitate. Proiectul care a ajuns la avizare este cu varianta de 10 ani până la a ajunge la vârsta de pensionare de 65 de ani.
Potrivit Digi24, ar putea fi modificat în ședință, astfel încât perioada de tranziție să fie mai lungă, de 15 ani, așa cum a indicat președintele Nicușor Dan liderilor Coaliției. Iar pensia magistraților va rămâne de 70% din venitul net pe care l-au avut.
Alte măsuri sunt tăierea a 25% dintre posturi la nivelul administrației locale sau reforma companiilor de stat, tăierea indemnizațiilor mari și reducerea numărului de membri din consiliile de administrație. Guvernul aprobă aceste proiecte astăzi și, cel mai probabil, luni, Executivul condus de Ilie Bolojan își va angaja răspunderea în Parlament, asta după ce este posibil să mai integreze din amendamentele pe care parlamentarii le vor depune. La începutul săptămânii viitoare va fi o ședință destul de neobișnuită, pentru că Guvernul își va angaja răspunderea pe șase pachete.
Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, este de părere că ”riscul de neconstituţionalitate” în ceea ce priveşte proiectele propuse în al doilea pachet de măsuri fiscal-bugetare este unul redus. El a explicat că Guvernul a împărţit pachetul de măsuri în şase proiecte distincte pentru că este vorba despre zeci de pagini de propuneri, care vizează domenii diverse, iar în acest mod discuţiile şi eventualele propuneri vor fi mai uşor de făcut în cadrul dezbaterilor.
Cseke Attila este de părere că împărţirea pachetului 2 de măsuri fiscal-bugetare este ”o evaluare corectă, din punctul de vedere al abordării juridice”.
”Fiecare dintre aceste legi, pot să vă spun că pe partea de administraţie aveam aproape 50 de pagini de texte legislative, intervenţii, reglementări pe mai multe legi care au legătură cu funcţionarea administraţiei publice locale şi centrale. Şi atunci s-a considerat că este chiar mai coerent şi mai corect, inclusiv din punct de vedere al dezbaterii parlamentare, dacă vreţi, pentru că va fi o dezbatere, dacă va fi moţiune, respectiv amendamentele care se pot depune, se vor depune pe fiecare segment în parte, nu se va depune pe o lege mare care cuprinde mai multe domenii, şi pe domeniul, cine doreşte pe domeniul administraţiei, cine doreşte pe sănătate şi aşa mai departe”, a explicat Cseke Attila, joi seară, la Digi 24.
Ministrul Dezvoltării a afirmat că riscul ca părţi din propunerile înaintate în cadrul pachetului al doilea de măsuri să fie declarate neconstituţionale este unul redus.
”Riscul de neconstituţionalitate eu cred că este redus. S-a discutat foarte mult de acest aspect, că ar fi aici un risc de neconstituţionalitate, dacă sunt multe legi laolaltă. Sigur, o lege, aş spune nu stufoasă, dar cu foarte multe domenii reglementate, e mai greu de gestionat din acest punct de vedere, dar atâta timp cât aceste legi au avizul Ministerului Justiţiei şi s-a discutat foarte mult despre ele, eu cred că acest risc este redus”, a adăugat ministrul.
În ceea ce priveşte reforma pe care o parte din pachetul de măsuri o propune pe domeniul juridic, Cseke Attila a amintit că România traversează o perioadă dificilă, în care este nevoie de solidaritate, arătând că ”inclusiv magistraţii” trebuie să participe la efortul societăţii de a reduce cheltuielile.
”Nimeni nu contestă necesitatea independenţei judecătorilor, a procurorilor şi aşa mai departe, dar făcând o comparaţie cu alte state europene şi văzând şi posibilităţile financiare ale României, eu cred că legea cu privire la această pensionare sau cu reforma pensiilor speciale este corectă”, a afirmat ministrul Dezvoltării.