Guvernul României a anunțat încă de joi că va acorda ajutoare financiare pentru persoanele ale căror locuinţe au fost afectate de inundaţiile din Suceava şi Neamț, alocând sume cuprinse între 15.000 şi 30.000 de lei pe locuinţă, cea mai mare valoare fiind pentru cele distruse integral. De asmenea, preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, vineri, că ajutoarele acordate de Guvern sinistraţilor din judeţele Suceava şi Neamţ sunt ”un pas necesar, dar insuficient”.
La ora 12.00, Guvernul s-a reunit în ședinţă de urgenţă pentru a oficializa aceste ajutoare. Oficialul spune că trebuie urgent bani pentru refacerea caselor, reconstrucţia drumurilor, dar şi un ”sprijin real pentru familiile care au pierdut totul”.
Guvernul s-a reunit, vineri, într-o şedinţă extraordinară pentru a aproba un prim pachet de ajutoare pentru sinistraţii din judeţele Suceava şi Neamţ. Premierul Ilie Bolojan a anunţat, în debutul şedinţei, că noi ajutoare vor fi acordate săptămâna viitoare, după evaluarea pagubelor.
”Am convocat o şedinţă de Guvern în care urmează să aprobăm ajutoarele financiare de urgenţă pentru persoanele ale căror locuinţe au fost afectate de inundaţiile din judeţele Suceava şi Neamţ. Acesta este un prim pachet de ajutorare, în afară de sprijinul care a fost acordat prin IGSU-şi din rezerva de stat, iar la începutul săptămânii viitoare, după finalizarea evaluării de la faţa locului, vom aproba un nou pachet de sprijin pentru a-i susţine pe cetăţeni să-şi refacă casele şi, de asemenea pentru a susţine refacerea infrastructurii grav afectate de aceste inundaţii”, a declarat Ilie Bolojan.
El a precizat că ajutoarele vor fi acordate pe baza evaluărilor făcute de comisiile de la nivel local.
”Ajutoarele vor fi acordate pe baza evaluărilor făcute de comisiile desemnate la nivel local pe care le centralizează Ministerul Afacelor Interne. Ne asigurăm în felul acesta că sprijinul ajunge cât mai repede la cei afectaţi şi folosesc acest prilej să le mulţumesc echipelor din teren şi tuturor celor care contribuie la gestionarea acestei situaţii.Rămânem în contact permanent cu autorităţile locale pentru a oferi ajutorul necesar”, a transmis premierul Bolojan.
Guvernul acordă ajutoare financiare pentru persoanele ale căror locuinţe au fost afectate de inundaţiile de la sfârşitul săptămânii trecute, din judeţele Suceava şi Neamţ. Astfel, se vor aloca sume între 15.000 şi 30.000 de lei pe locuinţă, cea mai mare valoare fiind pentru cele distruse integral.
”Persoanele ale căror locuinţe au fost distruse total sau parţial ori au fost afectate de fenomenele hidrometeorologice recente produse în judeţele Suceava şi Neamţ vor primi sprijin financiar de urgenţă, a stabilit Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) în şedinţa convocată în această seară de premierul Ilie Bolojan”, a anunţat, joi seară, Guvernul.
Potrivit Hotărârii CNSU, se acordă:
– 15.000 de lei pentru fiecare locuinţă afectată în proporţie mai mică de 75%;
– 25.000 de lei pentru fiecare locuinţă afectată în proporţie mai mare de 75%;
– 30.000 de lei pentru fiecare locuinţă distrusă integral.
”În plus, familiile persoanelor care şi-au pierdut viaţa din cauza inundaţiilor produse în perioada 27-28 iulie 2025 în Suceava şi Neamţ vor primi câte 15.000 de lei”, a transmis Executivul.
Cuantumul despăgubirilor pentru persoanele şi familiile ale căror locuinţe au fost distruse sau afectate se va stabili pe baza evaluărilor efectuate de comisiile constituite prin ordin al prefectului.
Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale (MMFTSS) va promova proiectul de hotărâre de Guvern pentru acordarea acestor ajutoare financiare de urgenţă, iar fondurile vor fi asigurate în bugetul MMFTSS din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului.
”Suntem solidari cu cetăţenii noştri care au de suferit din cauza inundaţiilor. Le vom rămâne alături şi îi vom sprijini să depăşească această încercare. Echipele de intervenţie rămân în teren cât va fi nevoie, suntem în contact permanent cu autorităţile locale pentru a oferi ajutorul de care oamenii au nevoie”, a afirmat premierul Ilie Bolojan.
Pentru persoanele afectate de inundaţii au fost, de asemenea, trimise în localităţile afectate hrană, apă potabilă, îmbrăcăminte, locuinţe modulare, motorină şi produse de strictă necesitate.
”Prima tranşă de ajutoare ce va fi aprobată astăzi de Guvern pentru persoanele greu încercate de viiturile din Suceava şi Neamţ este un pas necesar, dar insuficient! Este nevoie de sume mai mari, alocate urgent”, a transmis, vineri, pe Facebook, Sorin Grindeanu.
Liderul PSD crede că banii sunt necesari pentru:
”Oamenii au nevoie de sprijin acum, nu de acţiuni de imagine şi pasarea responsabilităţilor între autorităţile statului! Sunt într-o permanentă legătură cu preşedinţii de Consilii Judeţene din Suceava şi Neamţ, Gheorghe Şoldan şi Daniel Vasilică Harpa, cei care, cu adevărat, coordonează acţiunile de intervenţie la faţa locului! Sunt pe teren, zi şi noapte, alături de echipele de intervenţie şi voluntari! Sunt cei care îi vedeţi că nu fug de răspundere şi nu dau vina pe alţii! Muncesc. Se implică. Acesta este rolul oricărui ales: caută soluţii reale, nu doar plimbă vorbe”, a mai transmis preşedintele PSD.
Acesta anunţă că social-democraţii vor face ”tot ceea ce ţine de noi ca fiecare leu necesar să ajungă acolo unde este nevoie”.
”Refacerea drumurilor, a podurilor, a reţelelor de apă, ajutor pentru familiile afectate- toate sunt priorităţi. Oamenii trebuie să-şi reclădească viaţa. Şi vom fi acolo să îi ajutăm la reconstrucţie”, a mai afirmat Grindeanu.
Acesta a mulţumit ”tuturor celor care s-au implicat în acţiunile de salvare şi intervenţie: pompieri, jandarmi, poliţişti, medici, angajaţi ai autorităţilor locale, voluntari şi fiecărui român care au întins o mână de ajutor când a fost nevoie”.
”România adevărată se vede în astfel de momente! Mulţumesc românilor de pretutindeni care au donat, s-au mobilizat şi au fost alături de cei afectaţi. Generozitatea voastră înseamnă enorm.Voi face tot ceea ce este necesar, ca membru al Coaliţiei, pentru ca Guvernul să sprijine mai intens acest efort de reconstrucţie. Nu vom permite ca oamenii din Suceava şi Neamţ să stea mult timp în această situaţie”, a afirmat preşedintele PSD.
Guvernul va acorda ajutoare financiare pentru persoanele ale căror locuinţe au fost afectate de inundaţiile de la sfârşitul săptămânii trecute, din judeţele Suceava şi Neamţ. Astfel, se vor aloca sume între 15.000 şi 30.000 de lei pe locuinţă, cea mai mare valoare fiind pentru cele distruse integral.