Guvernul prelungește cu încă trei luni plafonarea prețurilor la polițele RCA, până la data de 31 martie 2025, la recomandarea Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), anunță premierul Marcel Ciolacu.
„Prelungim azi plafonarea prețurilor la polițele RCA cu încă 3 luni, până la 31 martie 2025, la propunerea ASF. Vrem să preîntâmpinăm apariția unor dezechilibre în piață și să prevenim creșterea prețurilor pentru aceste polițe”, a spus premierul, înainte de ședința Guvernului.
Plafonarea a fost decisă în aprilie 2023 și prelungită succesiv, iar efectul a fost „calmarea pieței RCA”.
De asemenea, Guvernul anunță noi investiții în infrastructura rutieră. Este vorba despre un drum de legătură la Târgoviște și de centura orașului Dej. De asemenea, se alocă bani pentru modernizarea Uzinei Mecanice Cugir.
„Continuăm să aprobăm mari investiții în infrastructura rutieră. Finanțăm cu aproape un miliard de lei realizarea unui Drum de legătură pentru Târgoviște și 180 de milioane lei Drumul ocolitor pentru municipiul Dej”, a declarat premierul Marcel Ciolacu înainte de ședință.
O altă investiție importantă vizează industria de apărare.
„Aprobăm azi și o investiție majoră în industria de apărare, modernizarea Uzinei Mecanice Cugir, proiect de circa 410 milioane de lei. Efectul va fi creșterea eficienței activității și asigurarea producției la standarde NATO”, a precizat Marcel Ciolacu.
Premierul Marcel Ciolacu a transmis un mesaj de stabilitate, în ultima ședință a actualului guvern, în contextul anunțului făcut de agenția de rating Fitch, care a modificat perspectiva ratingului de credit pe termen lung în valută străină al României de la „stabilă” la „negativă”.
„Am un mesaj cu privire la viitorul țării. România trece prin turbulențe cauzate de instabilitatea politică și anularea alegerilor prezidențiale. Vom opri aceste incertitudini prin crearea unei majorități pro-europene și a unui nou Guvern are să deruleze reformele și investițiile din PNRR și Planul bugetar structural, angajate la nivel european. Am trecut prin criza economică, sanitară, energetică și prin cea declanșată de războiul de la granițe. Vom trece solidar și peste această perioadă. România are mecanisme de stabilizare automată și avem capacitatea de a mobiliza toate resursele la dispoziție pentru a reveni pe un drum stabil”, a afirmat premierul.
Agenţia de rating Fitch a revizuit, marţi, de la stabil la negativ perspectiva IDR a României (datorii pe termen lung) şi a confirmat IDR la ‘BBB-‘, printre motivele invocate fiind cele care ţin de factori de risc politic, inclusiv „credibilitatea politică erodată” şi incertitudinea politică, dar şi derapajele fiscale şi cheltuielile nesustenabile.
Fitch prezintă într-un comunicat factorii cu pondere „ridicată”, care au determinat decizia de revizuire a perspectivei, iar pe primul loc este „incertitudinea politică”.