În ședința executivului de miercuri, s-a decis că Guvernul mai întinde o mână de ajutor Metrorex și majorează contribuția statului la capitalul social al companiei cu 165 de milioane de lei.
Anunțul a fost făcut de purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, la finalul ședinței executivului de miercuri,
„Guvernul continuă să ia măsuri atât pentru asigurarea finanţării necesare dezvoltării şi modernizării infrastructurii, cât şi pentru susţinerea serviciilor publice, precum transportul feroviar şi cel cu metroul.
165 de milioane de lei sunt direcţionaţi pentru majorarea contribuţiei statului la capitalul social al societăţii comerciale de transport cu metroul Bucureşti Metrorex SA”, a afirmat Mihai Constantin într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.
Acesta a mai precizat că Guvernul a adoptat și bugetul de venituri şi cheltuieli rectificat pe anul 2024 al societăţii.
„Astfel, se prevede o diminuare a pierderilor înregistrate cu circa 46%, o creştere a veniturilor cu 33% faţă de valoarea aprobată iniţial şi majorarea cheltuielilor cu 23 de procente.
Cheltuielile cu personalul, în valoare de circa 893 milioane de lei, au rămas la nivelul aprobat iniţial”, a explicat Mihai Constantin, citat de Agerpres.
Reamintim că pe 29 noiembrie sindicaliștii de la metrou au semnat cu administrația Metrorex noul contract colectiv de muncă.
”Acum semnăm și azi se va înregistra la Inspectoratul Teritorial de Muncă”, a declarat președintele Unitatea – Sindicatul Liber Metrou, Marian Artimon, conform Clubferoviar.
Întrebat ce s-a obținut concret prin acest nou Contract Colectiv de Muncă, liderul sindical a evitat să dea un răspuns direct:
”Am obținut ca oamenii de la metrou să fie respectați ceva mai mult ca o femeie de serviciu din țara asta”.