Guvernul pregătește măsuri care să asigure energia necesară consumului.Premierul Marcel Ciolacu a declarat vineri, la finalul reuniunii Comandamentului pentru energie, care a avut loc în coordonarea sa la Palatul Victoria, că Guvernul pregăteşte un plan cu măsuri imediate şi pe termen mediu.
Guvernul, instituţiile responsabile şi reprezentanţii producătorilor, distribuitorilor şi furnizorilor de energie urmează să definitiveze acest plan.
„Este nevoie să colaborăm mai strâns şi să accelerăm investiţiile în reţeaua naţională de transport, în capacităţile noi de producţie şi de stocare a energiei.
Cetăţenii români şi antreprenorii nu trebuie să resimtă efectele generate de perioada de caniculă. Mă voi implica direct pentru a face tot ce ţine de Guvern – modificări legislative, sprijin financiar pentru investiţii, dialog cu finanţatorii europeni”, a afirmat Ciolacu.
Ca măsuri imediate, se arată în comunicatul Guvernului, s-au stabilit, între altele:
Creşterea producţiei de energie în bandă, indiferent de sursă
Identificarea unui format standard de transmitere/comunicare a datelor de măsură a energiei electrice între distribuitori şi furnizori pentru a avea o imagine cât mai clară a necesarului de consum şi producţie şi pentru a reduce dezechilibrele.
Totodată, Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei va analiza mecanismul de formare a preţului în sensul protejării consumatorului final de fluctuaţiile din piaţă.
La reuniune s-a mai decis ca operatorii de distribuţie să publice şi actualizeze constant pe website-urile proprii localităţile/zonele afectate de avarii, precum şi durata estimată pentru remediere.
Următorii cinci ani, vitali pentru dezvoltarea sistemului energetic Accelerarea investiţiilor în toate segmentele din domeniul energiei a fost evidenţiată, de asemenea, în cadrul comandamentului.
„Ministerul Energiei şi Ministerul Mediului vor prezenta Guvernului o informare cu privire la stadiul proiectelor de investiţii în energie – de la capacităţile de producţie, inclusiv prin proiectele hidrocentralelor cu grad ridicat de execuţie, de distribuţie, de stocare etc. – şi, în cazul în care sunt identificate dificultăţi în derularea acestora, să se ia decizii de urgentare la nivelul Guvernului”, se precizează în comunicat.
Prim-ministrul a subliniat că următorii cinci ani sunt vitali pentru dezvoltarea sistemului energetic, fapt pentru care se va implica direct în asigurarea finanţărilor necesare proiectelor de investiţii.
La rândul său, ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a afirmat că, după 15 ani, România este pregătită să adopte o strategie energetică naţională, în baza căreia statul îşi va putea planifica, prioritiza şi corela investiţiile şi proiectele necesare pentru asigurarea siguranţei energetice naţionale, „la un preţ competitiv al energiei electrice şi gazelor naturale”.