Partener principal al Hard Enduro Piatra Craiului, RO concept OSCAR continuă să susțină performanța, de data aceasta, în motorsport. Acest parteneriat reconfirmă angajamentul OSCAR Downstream pentru carburanți de calitate și performanță în condiții solicitante.
RO Concept OSCAR, rețeaua de benzinării de retail în franciză din cadrul OSCAR Downstream – cel mai mare furnizor independent de carburanți din România, a fost și anul acesta, partener principal al competiției Hard Enduro Piatra Craiului (HEPC8), ce a avut loc în 26-28 iunie, una dintre cele mai importante competiții de profil din Europa de Sud Est, consolidând astfel un parteneriat bazat pe performanță, reziliență și încredere.

Hard Enduro este un sport al anduranței, disciplinei și depășirii limitelor, în care fiecare metru de traseu pune la încercare atât riderul, cât și echipamentul. În acest context, calitatea și fiabilitatea carburantului devin esențiale. Pentru ediția 2026, RO Concept OSCAR a asigurat atât carburantul necesar competiției, cât și suport pentru organizarea acesteia, contribuind direct la performanța riderilor ce au concurat pe unul dintre cele mai tehnice și solicitante trasee din Europa.

Hard Enduro Piatra Craiului a reușit să ofere în 2026 o experiență completă pentru participanți, atât în tabăra de bază, cât și pe traseu, confirmând încă o dată că este una dintre cele mai spectaculoase și apreciate competiții de hard enduro din România.

Desfășurată la Zărnești, în inima Munților Piatra Craiului, etapa a IV-a a Campionatului Național a reunit peste 130 de sportivi din șapte țări, care au avut de înfruntat trasee tehnice, urcări dificile și peisaje impresionante. Organizarea impecabilă, atmosfera deosebită și nivelul ridicat al competiției au fost apreciate de participanți și spectatori deopotrivă. Evenimentul a oferit dueluri spectaculoase în toate clasele și a consolidat reputația Hard Enduro Piatra Craiului ca reper al sezonului competițional.

HEPC nu înseamnă doar trasee, urcări imposibile sau podiumuri. Înseamnă sute de oameni care au ales să creadă în același proiect și să se implice la maxim: riderii prezenți la start, voluntarii care au petrecut ore întregi pe traseu, echipa de organizare, echipa de medici și Salvamont, autorități și parteneri ai evenimentului.
Hard Enduro Piatra Craiului, ediția 2026 a fost câștigată de un sportiv de TOP10 mondial, cel mai bun sportiv din Cehia, David Cyprian. Acesta a fost urmat pe podium de Jozsa Norbert Levente, multiplu campion național la Hard Enduro și Maestru al Sportului. Pe locul trei s-a clasat tânăra speranță Ott Kornel Jun.

Implicarea rețelei RO Concept OSCAR și a OSCAR Downstream a demonstrat încă o dată că performanța în motorsport se construiește alături de parteneri puternici și dedicați.
Toate cele opt ediții ale Hard Enduro Piatra Craiului s-au disputat în același cadru montan feeric, la poalele masivului omonim de peste 2.200 de metri. Organizată de Motokron Racing Team, Hard Enduro Piatra Craiului este o competiție OPEN, inclusă în calendarul Federației Române de Motociclism și în circuitele europene de profil. Înscrierea în Enduro World Ranking, confirmă nivelul ridicat de organizare și atractivitatea sa pentru sportivii din întreaga Europă și nu numai.
„Hard Enduro Piatra Craiului s-a consacrat deja ca una dintre etapele de referință în calendarul național, iar ediția din acest an a demonstrat încă o dată de ce acest traseu este atât de iubit și respectat de rideri. Am asistat la un spectacol sportiv de cel mai înalt nivel, o dovadă clară a maturizării acestui sport în România. Fiecare ediție reușește să atragă nu doar elita riderilor autohtoni și internaționali, ci și o comunitate tot mai vibrantă de fani.
Pentru Federația Română de Motociclism, succesul acestui eveniment confirmă potențialul imens pe care țara noastră îl are în disciplina Hard Enduro. Însă o organizare de o asemenea anvergură, la standarde impecabile de siguranță și spectacol, nu ar fi posibilă fără implicarea unor parteneri de încredere. Susținerea venită din partea brandurilor puternice, așa cum este sponsorul principal OSCAR Downstream, care, prin rețeaua RO Concept OSCAR, a susținut evenimentul, reprezintă motorul din spatele performanței. Acest parteneriat nu doar că validează eforturile organizatorilor și ale sportivilor, dar contribuie direct la dezvoltarea durabilă a motorsportului românesc și la punerea României pe harta internațională a competițiilor de top.” afirmă Federația Română de Motociclism.

“Faptul că RO Concept OSCAR continuă să fie alături de Hard Enduro Piatra Craiului reprezintă o reconfirmare a încrederii construite în timp. Pentru noi, acest parteneriat înseamnă mai mult decât susținerea unei competiții sportive – înseamnă susținerea unei comunități și a unui proiect care a crescut de la an la an, ajungând astăzi să fie recunoscut la nivel european. Suntem bucuroși să construim împreună o ediție care marchează un nou pas în dezvoltarea hard enduro-ului românesc”, a declarat Ami Maxin, reprezentant Motokron Racing Team.
Edițiile recente au demonstrat creșterea constantă a competiției, HEPC8 ajungând la peste 500 de participanți la eveniment, în cele 3 zile de competiție, dar și a comunității pasionaților de hard enduro, rideri și susținători. Prin trasee extrem de tehnice și formate în continuă evoluție, HEPC oferă atât o rampă de lansare pentru sportivii aflați la început de drum, cât și un test de anduranță pentru cei mai experimentați competitori.

„Parteneriatul cu Hard Enduro Piatra Craiului reflectă valorile în care credem – performanță, reziliență și încredere în calitate. Carburanții pe care îi furnizăm sunt concepuți pentru a susține funcționarea optimă a motoarelor chiar și în cele mai dificile condiții, iar acest lucru este esențial într-o competiție unde fiecare detaliu contează”, a declarat Nicolae Bănică, CEO OSCAR Downstream.
La rândul său, Ciprian Kerekeș, Director Franciză RO în cadrul OSCAR Downstream, adaugă: „Prezența noastră constantă în cadrul acestui eveniment subliniază angajamentul pe termen lung față de performanță. Hard Enduro Piatra Craiului este mai mult decât o competiție – este un spațiu în care se construiesc disciplină, reziliență și spirit de competiție, valori pe care le susținem activ”.
Prin acest parteneriat, OSCAR Downstream susține dezvoltarea sporturilor de anduranță în România, promovând valori precum responsabilitatea, pregătirea tehnică și respectul pentru mediul înconjurător. Competiția contribuie, totodată, la consolidarea regiunii Brașov – Zărnești – Piatra Craiului ca destinație sportivă și turistică de referință.

Aliniat cu filosofia „Alimentăm binele”, OSCAR Downstream continuă să susțină inițiative care duc performanța la următorul nivel – fie că este vorba despre industrie, comunitate sau sport. În hard enduro, ca și în business, progresul înseamnă capacitatea de a merge mai departe, indiferent cât de dificilă este urcarea.
OSCAR Downstream este cea mai mare companie independentă de distribuție a carburantului din România, parte a Alfa Group, cu operațiuni la nivel național și programe constante dedicate educației, mediului și sănătății. Prin platforma de sustenabilitate „România Tot Înainte”, compania dezvoltă anual proiecte cu impact pozitiv în comunitățile locale.
Cu o istorie de 25 de ani, OSCAR Downstream este cea mai mare companie independentă de distribuție a carburantului din România, aflată în top 5 jucători, cu un portofoliu de peste 5.000 de clienți din industrii cheie, precum transport, agricultură și construcții.
OSCAR Downstream face parte din grupul antreprenorial Alfa Group, fondat de Alin Niculae. Pentru alte detalii, accesați website-ul oscars.ro sau pagina oficială de LinkedIN.
Organizată de Motokron Racing Team şi Tourenduro Romania, HEPC 8 este competiție de tip OPEN, deschisă atât concurenților români, cât și celor de altă naționalitate, înscrisă în calendarul oficial al Federației Române de Motociclism. Ediția din 2026 este etapa națională din cadrul Campionatului Național Regional de Hard Enduro al României și, de asemenea, o etapă în Cupa Europei de Hard Enduro, o realizare care confirmă poziția HEPC printre cele mai importante evenimente de profil din Europa Centrală și de Est.
Pentru alte detalii, accesați website-ul https://www.enduropiatracraiului.ro/