BUSINESS

Hellenic Petroleum vrea să cumpere benzinăriile Lukoil din România. Cine mai este în cursă

Hellenic Petroleum vrea să cumpere benzinăriile Lukoil din România. Cine mai este în cursă

Hellenic Petroleum vrea să cumpere benzinăriile Lukoil din România. Grupul grec intră în cursa pentru achiziția celor peste 300 de benzinării pe care Lukoil le deține în România, scrie publicația elenă Europost, citată de Economedia.

Hellenic Petroleum este controlat de către magnatul Spiros Latsis, cu 40,41%, în vreme ce statul grec are 31,18%, iar restul de titluri sunt deținute de către investitorii de pe bursa de la Atena.

Hellenic Petroleum vrea să cumpere benzinăriile Lukoil. Și grupul Mol e interesat

În România, Lukoil deține rafinăria Petrotel și un lanț de 320 de benzinării. De asemenea, deține și 80% din perimetrul Trident din Marea Neagră. MOL și Carlyle

Până la acest moment, mai mulți investitori sunt interesați de activele Lukoil din țara noastră.

Grupul maghiar MOL, care are deja circa 230 de benzinării în România, este la rândul său interesat, în vreme ce fondul Carlyle este interesat de toate activele Lukoil din străinătate, inclusiv cele din țara noastră.

Fondul Carlyle este deja prezent în țara noastră, acesta deținând producătorul de gaze Black Sea Oil & Gas, care extrage deja „aurul albastru” din Marea Neagră.

Statul român nu are bani

i Digi24 scria miercuri că România va crea cadrul legal astfel încât rafinăria Petrotel să fie vândută cât mai repede.

Inițial, atât ministrul Energiei Bogan Ivan, cât și președintele Nicușor Dan au spus că țara noastră ar putea naționaliza rafinăria, dar între timp autoritățile au constatat că nu au bani pentru acest lucru

Activele internaționale Alte active internaționale ale Lukoil au atras la rândul lor interes. Compania de stat KazMunaiGaz ar dori preluarea acțiunilor deținute de Lukoil la zăcămintele din Kazahstan, în vreme ce giganții americani Chevron și Exxon vor la rândul lor marile zăcăminte ale Lukoil.

Compania rusă deține o participație în Irak la unul dintre cele mai mari zăcăminte, dar și la unul din Azerbaidjan, plus alte cote în Egipt, Uzbekistan, Ghana.

În fine, Lukoil deține și benzinării în Finlanda și Statele Unite. Rafinăria din Burgas, Bulgaria, este la rândul său dorită de grupul azer de stat SOCAR.

malina@mediaflux.ro Absolventă de Drept, dar atrasă iremediabil de jurnalism. Un drum lung, greu, dar întotdeauna frumos, fie că a fost vorba de jurnalism ... vezi toate articolele