NEWS

Hidroelectrica anunță că vor fi emise câte două facturi pe lună. De când nu au mai primit consumatorii avizele de plată

Hidroelectrica anunță că vor fi emise câte două facturi pe lună. De când nu au mai primit consumatorii avizele de plată
Hidroelectrica Sursă foto Economica.net

Hidroelectrica anunță că vor fi emise câte două facturi pe lună.  Bogdan Badea, președintele Hidroelectrica, a declarat la Digi24 că decizia a fost luată pentru ca oamenii să le poată plătească, chiar dacă sunt mici.

Prețurile competitive oferite de Hidroelectrica, chiar și în condițiile plafonării prețurilor energiei, au atras mii de abonați de la alți furnizori. Însă pentru mulți dintre clienți, facturile au întârziat, unii neprimindu-le încă din vara lui 2022.

Hidroelectrica anunță că vor fi emise câte două facturi pe lună. Sunt peste șase luni de când oamenii nu au primit facturi

Președintele Directoratului Hidroelectrica, Bogdan Badea, a precizat că, în cazul facturilor întârziate, ” pentru a nu crea o presiune pe client, am stabilit o anumită periodicitate, undeva la 2 săptămâni”. Mai simplu spus, conform șefului Hidroelectrica, ”am mers pe ideea de a factura 2 luni într-o lună.”

Acesta a anunțat că, odată cu introducerea sistemului de reglementare de la 1 ianuarie, cererile de contractare au început să scadă, de la 5.000-6.000-7.000 de cereri de contracte într-o zi, acum s-a ajuns la 2.000-3000.

Președintele Hidroelectrica a declarat în luna ianuarie 2023, la Antena 3, că facturile la electricitate care au întârziat în ultimele luni nu vor veni cu teancul, aşa cum s-a speculat, ci pe rând, eșalonat. Facturile au început să fie emise și vor veni eșalonat, la interval cam de o săptămână sau o săptămână și jumătate. Cei care doresc să facă plata eșalonat, pot face acest lucru la cerere.

În ce interval pot fi plătite

Bogdan Badea anunțat că facturile Hidroelectrica pot fi plătite într-un interval destul de larg, de 45 de zile în cazul clienților casnici, respectiv de 30 de zile în cazul consumatorilor non-casnici, perioade pentru care nu sunt percepute penalități.

Plata va fi făcută în maximum 6 rate lunare, de valori egale. Pe perioada eșalonării vor fi achitate facturile curente, împreună cu ratele rezultate din cererea de eșalonare.

Aceasta va fi împărțită în maximum șase rate lunare și egale, iar fiecare transă va fi plătită împreună cu factura curentă.

 

malina@mediaflux.ro Absolventă de Drept, dar atrasă iremediabil de jurnalism. Un drum lung, greu, dar întotdeauna frumos, fie că a fost vorba de jurnalism ... vezi toate articolele