Ceremoniile dedicate marii sărbători a Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, hramul istoric la Patriarhia Română, debutează miercuri, cu Slujba Privegherii. Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel va oficia, joi, de Ziua Eroilor, Sfânta Liturghie.
Potrivit Biroului de Presă al Patriarhiei Române, celebrarea hramului istoric al catedralei de pe Colina Patriarhiei va avea următorul program:
Sfintele Moaşte duse în Baldachinul Sfinţilor vor fi reaşezate în interiorul Catedralei Patriarhale după închinarea ultimului credincios.
Ţinând cont că anul acesta praznicul Înălţării Domnului – Ziua Eroilor coincide cu hramul Catedralei Patriarhale istorice, respectiv sărbătoarea Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, precum şi de faptul că lucrările de continuare a pictării interiorului Catedralei Naţionale sunt în plină desfăşurare, evenimentele dedicate ambelor celebrări vor avea loc exclusiv pe Colina Patriarhiei.
Joi, la ora 12:00, clopotele bisericilor ortodoxe vor fi trase, de praznicul Înălţării Domnului, în semn de recunoştinţă faţă de eroii care şi-au jertfit viaţa pentru credinţă, libertate şi unitatea naţională.
Biserica Ortodoxă Română îi pomeneşte în cadrul fiecărei Sfinte Liturghii pe eroii, ostaşii şi luptătorii români din toate timpurile şi din toate locurile, care s-au jertfit pe câmpurile de luptă, în lagăre şi în închisori pentru apărarea patriei şi a credinţei ortodoxe, pentru întregirea neamului, libertatea, unitatea şi demnitatea poporului român.
„Prin devotamentul şi curajul lor, aceşti eroi au avut un rol esenţial în păstrarea libertăţii şi identităţii naţionale, contribuind la obţinerea independenţei şi la realizarea unităţii statului român. Catedrala Naţională din Bucureşti a fost edificată în memoria tuturor eroilor, pentru a prăznui această sărbătoare naţională a poporului român. Lăcaşul are ca prim hram sărbătoarea Înălţării Domnului – Ziua Eroilor, iar al doilea hram, Sfântul Apostol Andrei, Ocrotitorul României”, transmite Patriarhia.
În anul 2018, în semn de cinstire a eroilor, a fost aşezată în piciorul Sfintei Mese a Catedralei Naţionale lista cu numele tuturor eroilor români cunoscuţi, cele 1.684 pagini ale secţiunii cuprinzând numele, prenumele, funcţia şi războiul în care s-au jertfit, de-a lungul istoriei noastre.
Pomenirea eroilor români la sărbătoarea Înălţării Domnului a fost hotărâtă de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în anul 1920 şi consfinţită prin alte două hotărâri sinodale din anii 1999 şi 2001, când această zi a fost proclamată Sărbătoare Naţională Bisericească. De asemenea, prin adoptarea Legii nr. 379/2003 privind regimul mormintelor şi operelor comemorative de război, sărbătoarea Înălţării Domnului Iisus Hristos a fost proclamată şi Ziua Eroilor, ca sărbătoare naţională a poporului român.
Sfinţii Mari Împăraţi şi Întocmai cu Apostolii, Constantin şi mama sa, Elena, pomeniţi în calendarul creştin ortodox la 21 mai, sunt primii împăraţi creştini. Pentru marea contribuţie la răspândirea şi înflorirea creştinismului, Constantin şi mama sa, Elena, au fost trecuţi de Biserica Ortodoxă în rândul sfinţilor şi sunt socotiţi „întocmai cu Apostolii”.
Hramul istoric al Catedralei Patriarhale este prăznuit de ziua Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena (prăznuit la 21 mai), data la care a fost sfinţită biserica, iar hramul de toamnă la Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor (prăznuit la 27 octombrie), sărbătoare care atrage pelerini din întreaga ţară. În ambele perioade, pe Dealul Patriarhiei se organizează slujbe arhiereşti şi se aşază spre închinare sfintele moaşte.
La 40 de zile de la Paşte, creştinii sărbătoresc Înălţarea Domnului, fapt petrecut, potrivit Scripturilor, pe Muntele Măslinilor de lângă Ierusalim, unde Isus şi-a chemat apostolii pentru o ultimă binecuvântare.