Mai e foarte puțin timp până la Crăciun, iar pregătirea din timp a cadourilor a devenit tot mai populară în ultimii ani. În 2025, există o serie de produse și servicii sustenabile, care pot fi oferite în dar pe 25 decembrie. Iată câteva idei!
Potrivit cercetărilor efectuate de specialiștii în vânzări, în anul 2025, oamenii își doresc să primească produse care pun accentul pe sustenabilitate sau experiențe memorabile. Astfel, există o listă de idei pentru cei care își doresc să nu se streseze în decembrie, atunci când toată lumea se află în goana după găsirea cadoului perfect.
Cadouri sustenabile și eco-friendly
Potrivit publicației Junky Shopper, cadourile realizate din materiale reciclate, seturile zero-waste și accesoriile eco sunt în topul preferințelor în anul 2025. Consumatorii caută să achiziționeze textile din bumbac organic sau decorațiuni din materiale prietenoase cu mediul înconjurător.
Astfel, dacă știi că în jurul tău ai persoane care apreciază acest tipar, poți să le oferi de Crăciun un pulover croșetat manual, un accesoriu conceput din materiale reciclate sau chiar un portofel din piele naturală.
Cadouri cu semnificație
Alte cadouri care ar putea să le aducă zâmbetul pe buzele celor dragi sunt cele care transmit un mesaj. Poți cumpăra un pandantiv care simbolizează personalitatea celui care îl primește sau un cadou artizanal.
Tehnologie
Dacă bugetul tău este mai mare, atunci, de Crăciun, poți să îi cumperi persoanei dragi un telefon, un laptop sau o tabletă.
Experiențe
Un cadou memorabil, pe care o persoană îl va ține minte pentru tot restul vieții, este o experiență! Achiziționează-i omului drag din viața ta un bilet de avion, o intrare la concertul artistului său preferat sau o excursie la munte!