NEWS

Ilie Bolojan anunță o criză energetică la nivel regional din cauza secetei: „Debitele scăzute pe Dunăre fiind cele mai mici din ultimii 40 de ani”. Dacia și Ford opresc producția până pe 19 august

Ilie Bolojan anunță o criză energetică la nivel regional din cauza secetei Debitele scăzute pe Dunăre fiind cele mai mici din ultimii 40 de ani. Dacia și Ford opresc producția până pe 19 august
Ilie Bolojan anunță o criză energetică în regiune sursă foto: captură video

Premierul interimar Ilie Bolojan a transmis luni, într-o conferință de presă, că se poate vorbi de o criză energetică la nivel regional din cauza secetei, debitele scăzute pe Dunăre fiind cele mai mici din ultimii 40 de ani. Oficialul arată că una din măsurile puse în practică de companii este intrarea în mentenanţe, reparaţii, arătând că două companii mari consumatori, Dacia şi Ford, sunt de astăzi cu producţia oprită până pe data de 19, ceea ce înseamnă o economie de aproximativ 200 de MW.

”Faţă de nivelul minim pe care l-am atins în 2003, de 1.474 de metri cubi pe secundă, astăzi am ajuns la un nivel inferior acestuia”, arată el, menţionând că tendinţa este de scădere. ”Am făcut, din punct de vedere al capacităţilor interne, tot ce se putea să avem o producţie maximă. Un obiectiv important este menţinerea în funcţiune a grupului 2 de la Cernavodă, fiecare zi câştigată cu acest grup în funcţiune înseamnă peste 650 de MW, adică aproape 10% din producţia de energie a României”, adaugă el.

”Suntem într-o situaţie în care avem o criză energetică la nivel regional din cauza secetei, debitele scăzute pe Dunăre fiind cele mai mici din ultimii 40 de ani. Faţă de nivelul minim pe care l-am atins în 2003, de 1.474 de metri cubi pe secundă, astăzi am ajuns la un nivel inferior acestuia, suntem la aproximativ 1450 de metri cubi pe secundă şi tendinţa este de scădere, în aşa fel încât în a doua jumătate a acestei săptămâni vom ajunge la debite estimate de 1.400 de metri cubi.

Ca efect al scăderii debitelor atât pe Dunăre, cât şi în celelalte bazine hidrografice, capacităţile de producţie pe centrale hidroelectrice sunt limitate, doar la Porţile de Fier am pierdut aproximativ 2.000 de megawaţi. De asemenea, capacităţile de producţie pe energie nucleară sunt şi ele reduse mult”, a afimat premierul interimar Ilie Bolojan, luni după-amiază, după întălnirea cu peste 140 de persoane, principali consumatori şi patronate şi asociaţii din domeniu, în care Guvernul a discutat despre măsuri privind reducerea voluntară a consumului energiei în orele de seară.

Minus de producţie de peste 4.000 de MW în regiune

El a explicat că în regiune se înregistrează un minus de producţie de peste 4.000 de MW, fapt care generează un deficit de energie în România, Ungaria, Serbia, Bulgaria şi Republica Moldova.

Bolojan a spus că dificultăţile provocate de secetă sunt dublate de capacităţile limitate de conexiune transfrontalieră pe sectorul energetic cu Europa de Vest.

”Suntem în situaţia în care la orele serii, între orele 19:00 şi 23:00, avem un deficit important de energie pe care îl acoperim din importuri. Consumurile estimate în aceste zile sunt de peste 7.000 de MW într-o zi, 7.500-7.600, cu o reducere de consum de sub 7.000 de MW la sfârşitul săptămânii. În aceste situaţii, importăm peste 2.000-2.500 de MW zilnic. Ungaria importă peste 4.000 MW, Republica Moldova, 500 MW, deci şi din punct de vedere al importurilor, seara există o presiune importantă pe care trebuie să o acoperim”, a enumerat premierul interimar.

Ce măsuri s-au luat în aceste zile

El a explicat că măsurile pe care adoptate în aceste zile sunt pe mai multe planuri.

”Am pornit toate capacităţile energetice care sunt în funcţiune în România la capacitatea maximă, am intrat pe producţia de fotovoltaic la maxim, am autorizat tot ce se putea autoriza îm domeniul stocării să intre cât mei repede în funcţiune şi peste 400 de MW au fost autorizaţi în ultimele 20 de zile. Am făcut, din punct de vedere al capacităţilor interne, tot ce se putea să avem o producţie maximă.

Un obiectiv important este menţinerea în funcţiune a grupului 2 de la Cernavodă, fiecare zi câştigată cu acest grup în funcţiune înseamnă peste 650 de MW, adică aproape 10% din producţia de energie a României, o producţie în bandă, foarte valoroasă seara, care stabilizează sistemul energetic. Pentru ca acest al doilea grup să funcţioneze este nevoie ca pompele care asigură apa pentru răcirea centralei să poată absorbi apa, deci e nevoie de un nivel al apei în zona bazinului de absorbţie care să fie peste limita minimă şi, din datele pe care le avem, există o probabilitate ca în următoarele trei-patru zile să putem funcţiona şi cu acest grup 2”, a subliniat Ilie Bolojan.

El a amintit că miercuri şi joi vor începe operaţiuni de scufundare a unor barje în Dunăre, care să ajute la direcţionarea debitului astfel încât să fie menţinut şi crescut debitul la Cernavodă.

Două companii mari consumatori, Dacia şi Ford, și-au închis producția începând de luni

De asemenea, premierul anunţă că doi mari consumatori industriali de energie electrică, companiile Dacia şi Ford, au oprit producţia, de luni, până în 19 august, ceea ce va duce la o economie de energie electrică.

Şi alte companii vor iniţia procese de mententanţă şi reparaţii, oprind producţia, afirmă el. Potrivit acestuia, în urma apelurilor privind reducerea consumului de energie electrică s-a constatat o diminuare a cererii, luni dimineaţă.

”Fac un apel, încă o dată, către cetăţeni, către companii, către autorităţi publice, să luăm măsuri voluntare pentru a reduce consumul şi vreau să le mulţumesc tuturor românilor şi tuturor companiilor care în aceste zile, la solicitările Guvernului în faţa acestei realităţi care nu depinde de noi, au luat aceste măsuri şi se văd efectele în reducerea consumului de energie în aceste zile.

De exemplu, faţă de alte ore ale zilei, în această dimineaţă am avut consumuri, în medie, cu 200 megawaţi mai scăzute şi se vede această acţiune a companiilor, de exemplu, legată de reducerea voluntară a consumurilor. Orele de presiune sunt cele de seară şi în discuţiile pe care le-am avut astăzi cu principalii consumatori am convenit că fiecare dintre dânşii va lua măsuri pentru reducerea voluntară a consumului în orele de seară, funcţie de profilul pe care îl au şi de tehnologia pe care o operează, pentru că unii pot opri şi pot porni uşor fluxul de producţie, alte companii nu îşi permit acest lcuru, trebuie să asigure un consum minim pentru ca instalaţiile să poată funcţiona în condiţii normale”, a afirmat Ilie Bolojan, luni după-amiază, după întâlnirea cu marii consumatori de energie electrică şi cu asociaţii şi patronate.

Premierul a declarat că unele companii au intrat în perioada de mentenanţă şi reperaţii, iar doi mari consumatori – Dacia şi Ford – au oprit, de luni, până pe 19 august, producţia, ceea ce presupune o economie de aproximativ 200 MW.

”Una din măsurile pe care o parte din companii le-au pus în practică în aceste zile este partea de intrare în mentenanţe, partea de reparaţii şi două companii importante, mari consumatori, companiile Dacia şi Ford, sunt de astăzi cu producţia oprită până pe data de 19, ceea ce înseamnă o economie de aproximativ 200 de MW, şi această decizie o vor lua şi alte câteva companii, în aşa fel încât să avem o reducere voluntară a consumului de energie la orele de seară”, a anunţat prim-ministrul interimar.

El a solicitat companiilor şi autorităţilor locale reducerea iluminatului arhitectural şi reglarea intensităţii iluminatului public, acolo unde este posibil.

claudiu.popa@mediaflux.ro - Claudiu Popa este jurnalist, fotograf și țăran în timpul liber. Cochetează cu presa încă din liceu, când a scris la ziarele Informația Prahovei sau Actualitatea Prahoveană. ... vezi toate articolele