NEWS

Ilie Bolojan, apel pentru o majoritate parlamentară stabilă: ”Orice alte ipoteze nu sunt soluții bune pentru România”

Ilie Bolojan apel pentru o majoritate parlamentară stabilă Orice alte ipoteze nu sunt soluții bune pentru România
Ilie Bolojan vrea o majoritate parlamentară stabilă

Premierul Ilie Bolojan consideră că e nevoie de o majoritate parlamentară stabilă, mai ales în această perioadă. Acesta își dorește să se bazeze pe voturile celor din Coaliție, înainte de toate.

Ilie Bolojan vrea o majoritate parlamentară stabilă

Premierul a fost întrebat dacă demisionează, în cazul în care PSD decide să iasă de la guvernare după 20 aprilie.

Sunt premierul României, am o responsabilitate în această calitate și fac ceea ce ține de mine pentru a onora această responsabilitate în serviciul țării noastre. Cea mai bună situație pentru România, în această perioadă, este să aibă un guvern care se bazează pe o majoritate parlamentară stabilă”, a fost răspunsul premierului.

Orice alte ipoteze de lucru pot fi discutate, dar nu sunt cele mai bune soluții pentru România”, a adăugat el.

Aceeași întrebare i-a fost adresată și ministrului PSD al Energiei, Bogdan Ivan, prezent la conferința de presă.

În momentul de față nu am ajuns ministru în Guvernul României pe persoană fizică, ci am ajuns să fim susținuți de o echipă din care facem parte și de votul românilor. Prin urmare, dacă cei 5.000 de colegi vor decide o anumită direcție a partidului, așa cum am ajuns aici, voi decide în consecință împreună cu colegii mei, că nu fac notă discordantă față de echipă”, a răspuns el.

Bolojan a fost de asemenea întrebat dacă se bazează pe voturile AUR pentru a trece proiectele unui guvern minoritar, în cazul ieșirii PSD de la guvernare.

Grupurile parlamentare ale partidelor decid de multe ori cu privire la un subiect sau altul așa cum consideră. Cred că România are nevoie de un guvern stabil care trebuie să se bazeze pe voturi predictibile, pe voturile coaliției, asta e cea mai bună soluție”, a spus el.

PSD urmează să decidă în 20 aprilie dacă rămâne la guvernare sau iese din coaliție.

 

Elena Șerban nu s-ar vedea făcând altceva decât presă. După ce a studiat Mass Media și Publicitate la SNSPA, a mers direct către televiziune în 2003. A fost, pe rând, reporter, redactor, productor ... vezi toate articolele