Președintele PNL, Ilie Bolojan face apel la toate partidele să conștientizeze situația în care se află țara noastră. Acesta a prezentat, capitol cu capitol, dezastrul și diferența uriașă dintre veniturile României și cheltuielile care se fac.
Președintele PNL a venit într-o conferință de presă și a făcut o radiografie completă a situației economice în care se află țara noastră, subliniind faptul că deficitul mare trebuie corectat de guvernul care vine.
Avem un deficit bugetar foarte mare, cea mai mare din Europa, 9,3% din PIB. Am cheltuit mult mai mult, anul trecut diferența fiind cea mai mare. Și în anii următori nu vom putea să renunțăm la credite. A crescut datoria publică a România, aproape 55% din PIB, ar putea ajunge la 60% la finalul lui 2025.
Dacă nu se corectează acest deficit, măsurile care vor trebui luate, trebuie să reducă deficitul, creșterea a veniturilor și scădere a cheltuielilor.
O altă situație complicată: absorbția fondurilor europene, depindem de acestea. Din 120 miliarde investiții, mai mult de jumătate au fost fonduri europene. Avem planul PNRR la dispoziție, programul de coeziune.
Avem o balanță comercială total dezechilibrată, importăm mai mult decât exportăm. Trebuie să gândim programe de creștere a producției interne.
Aceasta este realitatea de la care plecăm, să știm ce trebuie corectat, lucruri care nu pot fi evitate.
Am avut cheltuieli care nu au ținut seama de venituri. Pe ce s-au dus banii, sunt 3 componente: salarii din sectorul public, avem prea mulți angajați, există privilegii, fondurile de salarii pot fi corectate.
Am avut creșteri de pensii care nu a ținut cont de inflație. E un lucru bun că au crescut pensiile, dar trebuie să ținem cont de distribuția lor. Sunt niște inechități foarte mare.
Am avut cheltuieli foarte mari, sunt zone cum e administrația publică, siguranța publică unde numărul de contribuabili e mult mai mare. Avem prea puțini oameni care muncesc față de câți beneficiază.
Ponderea la sistemul de pensii este printre cele mai mici din Europa, în anii următori va fi o provocare.
Un capitol important: creșterea cheltuielilor cu investițiile, au crescut cu 19% anul trecut. Și în anii următori, va fi o provocare, dar și o necesitate pentru creșterea economică.
Avem venituri scăzute la stat din cauza evaziunii fiscale, din cauza neîncasării TVA, avem o lege a insolvenței permisivă, impozite care nu se încasează. Dacă ne uităm la veniturile fiscale, sunt cele mai mici din Europa. Avem sub 30%, e foarte greu să venituri mici, dar să ai cheltuieli mari.”, a explicat Ilie Bolojan.
După radiografia bugetului, Ilie Bolojan a explicat ce e de făcut mai departe, punctând că măsurile luate în viitor vor fi nepopulare.
”Suntem într-un moment în care am ajuns la limită și guvernul care va veni e forțat să aplice o corecție.
Cetățenii au încredere scăzută în instituțiile statului, generate de incompetență, e foarte greu să faci lucruri.
Ce este de făcut și ce am încercat? În acest tablou nu există situații simple. Cei care promit soluții magice, sunt profeți falși. Putem repara ce este greșit, dar treptat. Nu folosim cuvinte mari.
Prin schimbări mici, să ajungem la schimbări mari. Cum putem face acest lucru? Trebuie să le spunem oamenilor adevărul, nu lucruri pe care nu le putem face, vom lua măsuri nepopulare, avem nevoie de o masă critică, de susținere parlamentară.
Așteptăm săptămâna asta să se încheie aceste discuții. Trebuie să recâștigăm încrederea între partide, adversarii noștri sunt incompetența, lipsa bunului simț, neseriozitatea, indolența. În țara noastră, lucrurile se vor schimba.”, a explicat Bolojan.
”Sunt 2 tipuri de măsuri. În regim de urgență: accesarea fondurilor europene, să renegociem planul pentru că nu-l mai putem respecta. E nevoie ca spitalele care nu pot fi finalizate să fie înlocuite ca să nu pierdem banii.
Recâștigarea încrederii piețelor și Comisiei Europene în ceea ce privește deficitul, vom plăti dobânzi mai bune. Trebuie să venim un plan cu o corecție combinat din creșterea de venituri, eșalonare investiții și scăderea de cheltuielor.
E nevoie să lucrăm la măsuri zilnic pentru reducerea cheltuielilor, creșterea veniturilor și pentru investiții. Fiecare instituție poate fi auditată, e nevoie să luăm decizii.
E nevoie să facem o reformă a pensiilor speciale, nu pot să mai acceptăm pensionări în floarea vârstei. Să corectăm inechitățile.
Sinecurile trebuie să le eliminăm.”, a explicat Ilie Bolojan.