Prim-ministrul României Ilie Bolojan stă față în față cu Viktor Orban, premierul Ungariei. Cei doi au programate discuții la o cină de lucru, miercuri seara, la Palatul Victoria.
Guvernul României a transmis un comunicat vis-a-vis de discuțiile care au avut loc între premierul Ungariei, Viktor Orban și cel al României, Ilie Bolojan, miercuri seara, la Palatul Victoria.
”Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, l-a primit miercuri, 23 iulie, la Palatul Victoria, pe premierul Ungariei, Viktor Orban, în contextul vizitei private pe care acesta o efectuează în România.
Cei doi oficiali au discutat despre relaţiile dintre România şi Ungaria, punând accent pe proiecte concrete care pot aduce beneficii reale cetăţenilor din ambele ţări, indiferent de etnie. Premierul român a subliniat că România îşi doreşte o relaţie constructivă cu Ungaria, axată pe cooperare reală şi rezultate clare.
Discuţiile au vizat în principal creşterea schimburilor comerciale – care au depăşit 13,3 miliarde de euro în 2024 – şi dezvoltarea unor proiecte comune de infrastructură şi interconectare.
Premierul Ilie Bolojan a prezentat şi direcţiile principale ale poziţiei României în UE, subliniind nevoia de unitate şi solidaritate în faţa provocărilor actuale.”
UPDATE: Viktor Orban a ajuns la Palatul Victoria cu puțin timp înainte de ora 21.00, însoțit de președintele UDMR Kelemen Hunor.
Conform Palatului Victoria, cei doi premieri vor discuta în cadrul unei cine de lucru astăzi, 23 iulie, începând cu ora 21.00, la Palatul Victoria.
Întâlnirea dintre premierii Ungariei și României precede discursul lui Viktor Orbán de sâmbătă, de la Băile Tușnad, a scris anterior Maszol.
Viktor Orbán s-a întâlnit și înainte de discursul său de anul trecut de la Băile Tușnad cu primul ministru al României de atunci. Șeful guvernului maghiar a discutat cu Marcel Ciolacu la București, tema principală fiind aderarea României la spațiul Schengen.
Conform informațiilor Maszol, la fel ca în 2024, și de data aceasta va fi prezent la discuția cu premierul Hunor Kelemen, președintele UDMR.
Péter Szijjártó, ministrul afacerilor externe și al economiei externe, consideră că este în interesul național al Ungariei să colaboreze bine cu România, mai ales că, din cauza greșelilor repetate ale Bruxelles-ului, Europa se află în permanență în pragul unei crize energetice.