Preşedintele interimar, Ilie Bolojan, va participa joi, la Reuniunea şefilor de stat şi de guvern ai Coalition of the willing privind securitatea în Ucraina care va avea loc la Paris, Republica Franceză, transmite Administrația Prezidențială.
”Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, va participa joi, 27 martie 2025, la Reuniunea şefilor de stat şi de guvern ai Coalition of the willing privind securitatea în Ucraina care va avea loc la Paris, Republica Franceză”, anunţă Administraţia Prezidenţială.
Pe 21 februarie, preşedintele interimar a participat, în format online, la summitul Defense and Security Strategy of Unity. Action Plan, organizat în Ucraina.
Pe 19 februarie, Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan a participat la reuniunea organizată la Palatul Elysee pe tema războiului din Ucraina. Bolojan este însoţit de Luminiţa Odobescu, consilier prezidenţial pentru afaceri europene.
Franţa a găzduit a doua reuniune pentru a discuta despre Ucraina şi securitatea europeană, dar de data aceasta a invitat ţări europene care nu au fost prezente la începutul acestei săptămâni, între care şi România, precum şi cu aliatul din NATO Canada.
Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, spune că se va întâlni duminică sau luni cu Ilie Bolojan, el precizând că sunt consultări generale pe care le au şi îi va face o informare despre ordinea publică, nivel de siguranţă publică. El i-a mulţumit preşedintelui interimar Ilie Bolojan pentru că a organizat Porţile deschise la Palatul Cotroceni, unde Poliţia Română a putut să îşi prezinte tehnica militară.
”S-ar putea să mă întâlnesc. Nu m-am întâlnit încă dar e posibil să mă întâlnesc ori azi, ori mâine, cu dânsul”, a spus ministrul Cătălin Predoiu. El a participat la Palatul Cotroceni la expoziţia organizată de Ministerul de Interne, cu prilejul Porţilor Deschise, organizate de Administraţia Prezidenţială.
Cătălin Predoiu a precizat că are o comunicare constantă cu preşedintele interimar.
”Sunt consultări generale pe care le avem, îi fac o informare despre ordinea publică, nivel de siguranţă publică”, a mai declarat Predoiu.
El i-a mulţumit lui Bolojan că a organizat Porţile deschise la Palatul Cotroceni, unde Poliţia Română a putut să prezinte tehnica militară.