NEWS

Ilie Bolojan propune măsuri ferme pentru România: ”Specialiştii rămân, structurile ineficiente trebuie reduse” VIDEO

Ilie Bolojan propune măsuri ferme pentru România Specialiştii rămân structurile ineficiente trebuie reduse VIDEO
Sursă foto: Inquam Photos / George Călin

Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan propune măsuri ferme pentru România și, mai ales, pentru reformarea administrației publice, a Parlamentului și a ministerelor. Acesta a vorbit despre reducerea numărului de parlamentari, eliminarea sinecurilor și reducerea cheltuielilor cu demnitarii.

Ilie Bolojan propune măsuri ferme

Președintele interimar al liberalilor spune că partidul va propune, în primele şase luni de mandat al Legislativului, reducerea numărului de parlamentari la 300, conform referendumului.

 

”Prin votul pe care l-au dat românii la alegerile prezidenţiale, au dat un vot de blat lumii politice. Acest lucru este dat de calitatea lumii politice, de prestaţia în funcţii şi de modul în care funcţionează serviciile statului român”, a spus Bolojan.

”Nu ai nicio legitimitate să ceri oameni să ia anumite măsuri dacă nu le faci demonstraţia că şi tu faci cel puţin la fel”, a mai spus el.

Ilie Bolojan a anunţat că PNL va propune reducerea cheltuielilor cu demnitarii, dar și reducerea subvenției partidelor politice.

”De asemenea, este nevoie să reducem cheltuielile cu demnitarii, în sensul în care să avem mai puţini demnitari, mai puţini miniştri, secretari de stat, şefi de agenţii, cu toate structurile adiţionale”, a precizat Bolojan.

”Sinecurile pe care le avem trebuie eliminate. Niciun om care este pe un post de conducere nu mai trebuie să ocupe acest post decât dacă este competent şi face ceva pentru banii pe care îi primeşte”, a mai spus Bolojan.

El a precizat că fără reforma lumii politice nu se va putea face reforma statului. Potrivit lui Bolojan, reforma statului presupune reforma instituţiilor centrale, a Guvernului, dereglementarea, debirocratizarea şi simplificarea şi descentralizarea şi creşterea eficienţei administraţiei publice locale.

În ceea ce priveşte reformele de la nivel local, Ilie Bolojan a spus că ”putem fuziona agenţii de reglementare”.

”E nevoie sa reducem numărul de ministere, numărul de instituţii deconcentrate. Cred că la Ministerul Agriculturii sunt foarte multe instituţii. Specialiştii rămân, structurile piramidale, ineficiente, trebuie reduse”, a spus Bolojan, citat de News.ro.

În privinţa descentralizării, Ilie Bolojan a arătat că dacă nu se mută deciziile la autorităţile locale, care ştiu ce să facă, lucrurile vor ieşi prost.

Revenirea lui Hellvig în partid e binevenită

Președintele interimar al PNL Ilie Bolojan consideră că revenirea în rândul liberalilor a lui Eduard Hellvig este binevenită și de bun augur.

„Cred că orice om care are o expertiză într-un domeniu trebuie să fie valorificat în condițiile în care este posibil de către organizațiile politice.

Această chestiune nu are nici o legătură cu campania din sud, din vest sau din altă parte. PNL este mobilizat în acesastă campanie și le-am spus un lucru foarte deschis colegilor. Nu trebuie să fii președinte PNL, nu trebuie să fii președinte de organizație ca să ocupi nu știu ce funcție.

Respectul în partid nu se câștigă prin prietenia cu cineva care poate decide ceva. Cât timp voi fi președinte, se va decide prin rezultatele pe care le ai, performanță și profesionalism”, a punctat Ilie Bolojan.

Elena Șerban nu s-ar vedea făcând altceva decât presă. După ce a studiat Mass Media și Publicitate la SNSPA, a mers direct către televiziune în 2003. A fost, pe rând, reporter, redactor, productor ... vezi toate articolele