Vacanțele Deliei sunt, întotdeauna, surse de inspirație pentru mulți dintre noi. Fie că alege să petreacă timp de calitate pe plaje însorite, fie că escaladează vârfuri din cele mai înalte, este recunoscută pasiunea ei pentru travel.
„Mă regăsesc și mă redescopăr din toate punctele de vedere în momentul în care umblăm prin lume. Sunt foarte multe locuri în care îmi place să mă întorc de fiecare dată când am ocazia, dar îmi place şi să descopăr locuri noi. Mă ajută să mă reinventez, mă ajută să rămân un om echilibrat și deschis la noutăţi.”, povestea Delia într-un interviu acordat recent.
Privind fotografiile pe care le-a postat Delia anul acesta putem concluziona lesne că preferat a fost muntele în ultima perioadă, lucru recunoscut chiar și de artistă la un moment dat.
„Dacă aș fi știut dinainte că îmi place muntele și să urc munți. De fapt, îmi place de mult treaba asta, dar nu mi-am dat timp să fac asta. Nu mi-am oferit acest cadou. E clar că pentru mine vacanțele ideale sunt cele în care ești activ, cele în care ai landscape-uri senzaționale.”, a povestit Delia pe Instastory.
Fix în momentul în care eu scriu acest material și tu îl citești, Delia parcurge trasee interesante în munții Elveției. Cel care se ocupă de obicei de trasee și planuri de călătorie este Răzvan Munteanu, soțul artistei.
„Răzvan, soțul meu se ocupă în mare parte. El este cel mai priceput și mai organizat la capitolul ăsta, știe de unde și cum, tot știe! Are site-urile lui pe care intra, are ponturile lui. El se ocupă 100%, nu mergem niciodată prin agenție.”, îi povestea Delia Corinei Caragea la un moment dat.
„El este familia mea, numeroasă, pentru că noi avem multe personalități. Este familia mea! A venit în viața mea fix când trebuia și ne-am ciocnit în momentul potrivit. Ca două roci puternice, ca două pietre tari. M-a ajutat, pentru că a simțit că poate să facă asta și eu am simțit că sunt în siguranță cu el, pentru că eram într-o perioadă așa, în care totul era o nebuloasă. Da, mi-am găsit stabilitatea. E bine ca echilibrul tău și stabilitatea să nu depindă în totalitate de nimeni și ajungi la asta prin tot felul de experiențe”, i-a spus Delia Matache Andrei, într-un podcast pe Youtube.
La finalul acestei veri, cei doi soți au ajuns la 4.164 de metri altitudine, după un traseu făcut în condiții foarte grele, pe Vârful de Vest al lanțului muntos Breithorn, acoperit de ghețari, aflat la granița dintre Elveția și Italia, în munții Alpii Pennini.
„A fost un traseu nebun… prea nebun și prea expus. Am niște adrenalină adunată cât pentru o săptămână”, a scris Delia pe Instagram.